image
Sursa foto: globalnews.ca

Canada: Zeci de oameni la spital după o scurgere de monoxid de carbon la un hotel

Zeci de oameni au ajuns la spital în urma unei scurgeri de gaz într-un hotel din centrul Canadei, au anunţat autorităţile locale citate miercuri de dpa şi Reuters.

În total, 46 de persoane au prezentat simptome de intoxicaţie cu monoxid de carbon, iar 15 dintre ele se află în stare gravă, a precizat primăria din oraşul Winnipeg, relatează mediafax.ro.

În hotelul Super8 se aflau în acel moment 52 de persoane, a menţionat John Lane, responsabil al serviciilor de ambulanţă.

Echipele de salvare au intervenit marţi dimineaţa la hotel, după declanşarea sistemului de alarmă automat care indica prezenţa crescută a monoxidului de carbon.

Potrivit lui Lane, concentraţia gazului toxic găsit la hotel ajungea şi la 385 de părţi per milion (ppm), în condiţiile în care monoxidul de carbon devine periculos de la 10-20 ppm.

Alimentarea cu gaz a fost întreruptă imediat.

Nu se ştie deocamdată ce anume a provocat scurgerea de gaze

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: