image
Sursa foto: parlament.md

Respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului, discutată la prima ședință a Comisiei parlamentare pentru reintegrare

Membrii Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova s-au întrunit în prima ședință din anul 2024. La discuții au participat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, conducerea Biroului politici de reintegrare precum și reprezentanții mai multor instituții implicate în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

Ședința a fost prezidată de noul președinte al Comisiei speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova, deputatul Roman Roșca.

Discuțiile au vizat mai multe subiecte de actualitate, printre care figurează respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană, libera circulație pe ambele maluri ale Nistrului, asigurarea accesului la educație pentru locuitorii din regiunea transnistreană, activitatea celor opt instituții de învățământ cu predare în limba română. De asemenea, s-a discutat despre măsurile care urmează a fi întreprinse cu scopul de a susține fermierii din raionul Dubăsari, care dețin sau prelucrează terenuri agricole, amplasate după traseul național M4 Râbnița – Tiraspol. Un alt subiect de discuție a fost setarea priorităților pentru anul curent.

Comisia parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova a fost creată în 2021, la propunerea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

Obiectivul ei este de a monitoriza și evalua situația privind politicile de reintegrare și de a elabora propuneri și recomandări, care ar permite redobândirea încrederii și apropierea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.

Noutăţile partenerilor

comentarii: