image
Sursa foto: Jurnal.md

Dodon vorbește despre participarea sa la parlamentare și se aliniază din nou tezei lui Plahotniuc: „Suntem pro-moldoveni”

Președintele Igor Dodon continuă să promoveze teza „pro-Moldova”, noua strategie anunțată de șeful PD, Vladimir Plahotniuc. Revenit de la Moscova, Dodon susține că l-a asigurat pe președintele rus Vladimir Putin că RM va avea „o politică externă echilibrată”.

„Republica Moldova va reieși din interesul său național și va construi relații bune și cu Occidentul, și cu Estul și cu Vestul, și cu UE, și cu Statele Unite, și evident și cu Federația Rusă și cu alți parteneri. Azi la Washington se vor deplasa consilierii prezidențiali pentru a avea întrevederi la nivel înalt unde vom discuta anume această abordare. Noi nu suntem pro-ruşi, sau pro-europeni, sau pro-americani. Noi suntem pro-moldoveni”, a declarat Igor Dodon, adăugând în alt context că „pro-Moldova înseamnă să ai relații cu toții”.

Referindu-se la alegerile parlamentare din februarie 2019, Dodon nu exclude că va participa pe listele PSRM și a răspuns unor declarații potrivit cărora președintele nu are dreptul să participe la scrutinul legislativ.

„Știm cum se face și cum se interpretează legea în RM. În premieră, voi veni în Parlament sau în Piață la sfârșitul acestei legislaturi. Eu nu exclud că vor veni cu diverse interpretări dacă are președintele sau nu are dreptul. Eu consider că are dreptul să candideze”, a spus Dodon.

„Listele parlamentare vor fi formate nu mai târziu de 24 ianuarie. Până atunci pot să iau o decizie în acest sens. Oponenții mei politici care se tem de participarea președintelui în această cursă electorală își trădează emoțiile. Pe de o parte spun că sunt foarte puternici, pe de altă parte vor să creeze impedimente președintelui să participe. Noi ne rezervăm dreptul de a participa în această campanie electorală”, a adăugat Dodon.

Amintim că, în septembrie, președintele PD, Vladimir Plahotniuc, a trasat exact acelaşi curs „pro-Moldova” pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor parlamentare. Ulterior, la mitingul PD din PMAN, Plahotniuc a anunțat „a patra cale” pentru Republica Moldova: nu spre UE, nu spre Unirea cu România, nu spre Rusia, ci „pro-Moldova”.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: