image
Sursa foto: Jurnal.md

Critici dure după interzicerea Jurnal TV și TV8 la PD: „Situația presei independente, mai grea decât în perioada comunistă”

Situația presei independente este acum mai grea decât în perioada comunistă. Este opinia directorului executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei, exprimată în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari”. Macovei s-a referit în mod special la decizia șefilor Partidului Democrat de a limita accesul reporterilor Jurnal TV și TV8 în sediul acestei formațiuni politice.

Petru Macovei susține că deși Partidul Democrat se declară a fi unul proeuropean, prin astfel de restricții impuse presei a fost demonstrat contrariul.

„Asistăm în zilele acestea de fapt, la un act care descalifică totalmente partidul de guvernământ din Republica Moldova. Această interdicție de avea acces în sediul unui partid politic care beneficiază de finanțări, din banii publici, care guvernează Republica Moldova, și la ședințele lor săptămânale sunt decise marile programe care îmbunătățesc viața de zi cu zi a cetățenilor acestei țări, sunt numiți și dați afară miniștri. Se discută multe alte chestiuni de interes public major. Descalifică, de fapt, acest partid”, a spus directorul API.

Invitat la discuții a fost și realizatorul emisiunii „Ora expertizei” de la Jurnal TV, Dumitru Mișin.

„Este dreptul jurnalistului să meargă acolo să pună întrebări care interesează toată opinia publică. Atunci când vii cu asemenea argumente, decazi și îți pătezi imaginea. Eu nu înțeleg câtă lipsă de perspicacitate trebuie să ai ca să îngrădești accesul jurnaliștilor. Ieri la TV 8, azi la Jurnal TV. Mâine la cine? Va deveni acest partid doar o platformă sau un loc unde se vor aduce doar laude Partidului Democrat și la cât de bine este să trăiești în această țară? Este absurd. Cine va mai merge mâine, poimâine acolo?”, a menționat Dumitru Mișin.

Petru Macovei admite că lista cu cei interziși la sediul PD s-ar putea lărgi în viitorul apropiat.

„Sunt absolut convins că în această perioadă fierbinte preelectorală și în campania electorală s-ar putea să fie mult mai multe atacuri asupra mass-media, așa că recomand colegilor să se mobilizeze, să nu cedeze. Este foarte important să nu cedeze. Codul deontologic al jurnalistului spune că jurnalistul trebuie să reclame orice act de cenzură care se întâmplă”, a spus expertul

În urma restricțiilor impuse, colegii de la TV8 i-au solicitat o reacție președintelui Comisiei parlamentare pentru mass-media, Vladimir Hotineanu. Acesta afirmă că nu știe nimic.

„Nu cunosc. Nu cunosc lucrul acesta și nu vă pot comenta. Pentru mine, ceea ce îmi spuneți ar fi un fakenews, de aia și nu voi comenta. Cer scuze”, a fost răspunsul lui Hotineanu.

A refuzat să comenteze și președintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Dragoș Vicol.

„În ceea ce vizează neaccesul în sediul unui partid politic, aici chiar vreau să mă abțin de la orice comentariu. Dacă era vorba de o instituție publică, cum este vorba despre Guvern, Parlament, atunci cu certitudine aș fi fost mult mai vehement”, a menționat șeful CCA.

Jurnaliștii ar trebui să tragă anumite concluzii în situația creată, au menționat participanții la emisiune.

„Nu exclud că mâine postul dvs. sau Jurnal TV, sau alt post indizerabil pentru putere, să nu aibă acces nici în instituțiile publice pe motiv că nu știu cine acolo consideră că e manipulare. Probabil va trebui să facem trening pentru angajații parlamentului, pentru angajații PD, ca să poată face o deosebire ce înseamnă manipulare și ce înseamnă încercare onestă din partea redacțiilor de a invita reprezentanții respectivului partid, iar în situația în care ei nu vin, deci trebuie să își asume riscurile”, consideră Petru Macovei.

„Eu mă bucur, de fapt, de ce se întâmplă, pentru că nu mai există ceață, nu mai există absolut nimic de pus la îndoială, unu la mână. Doi, asta ne călește. Trei la mână, ne face mai puternici. Prin aceste acțiuni ale PD, ei nu fac altceva decât să ne ridice nouă mingea la fileu. Noi știm cum să profităm de această oportunitate”, a menționat Dumitru Mișin.

În context a fost abordat și scandalul de la 10 TV, unde prezentatoarea știrilor a fost concediată pentru difuzarea unui comentariu critic la adresa puterii de la Chișinău, în urma expulzării profesorilor de la Liceul Orizont.

„Miercuri, pentru că pentru prima dată în istoria de un an și jumătate, ni s-a spus cu subiect și predicat, această știre nu trebuie difuzată. Ea a fost de mai multe ori coborâtă din jurnal. Până la urmă, colegele mele au avut grijă ca această știre să fie înregistrată, montată și difuzată pe post în cadrul jurnalului”, a declarat Anatol Ursu, fost realizator al postului 10 TV.

Petru Macovei a declarat că și această situație nu corespunde normelor deontologice, fiind un act clar de cenzură.

Noutăţile partenerilor

comentarii: