Mai grav, aceste încălcări rămân neinvestigate și nepedepsite. Nu e vorba de acțiuni izolate ci de un întreg efort de a inhiba vocile neprielnice guvernării – a mass-mediei independente și a protestatarilor. Sub ochii cetățenilor și cu sfidarea recomandărilor organismelor internaționale. Prin aceste (in)acțiuni statul ignoră Constituția și obligațiile internaționale asumate prin tratate, dar, mai ales, demonstrează o lipsă de respect pentru cetățenii moldoveni.

No panou!

Săptămâna trecută la intersecția dintre străzile Ismail și Hâncești a fost instalat un panou cu mesajul „Slujesc țării și poporului, nu dictatorului”, o acțiune a grupului Free Moldova Londra. Membrii grupului spun că panoul „este o scrisoare deschisă a Diasporei către Moldova de a nu ceda presiunilor murdare ale puterii”, dar și unul destinat forțelor de ordine ca acestea „să fie de partea poporului și nu a dictatorului”. Nimic ilegal. Peste o zi după ce a fost instalat, panoul a fost scos, din spusele reprezentanților Free Moldova, după ce autoritățile au amenințat compania care l-a instalat și au dat ordin să fie scos imediat.

Constituția Republicii Moldova prevede la articolul 32 că oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Deși detaliile în acest caz lipsesc (cine a dat ordinul, cine a amenințat sau dispus scoaterea panoului), acuzațiile care se aduc sunt grave – cenzurarea discursului cu conținut clar civic. Și mai grav este că nici o instituție nu a acționat pentru a proteja libertatea exprimării. Probabil nu există un caz mai direct și evident de încălcare a acestui drept în ultima perioadă.

Dacă nu redresează situația, nu investighează cazul și sancționează abuzul, autoritățile recunosc că au încălcat ele însele acest drept fie au eșuat în a-l proteja, ceea ce nu este mai puțin grav.

Or, fiind parte a instrumentelor internaționale pentru protecția drepturilor omului Republica Moldova s-a angajat nu doar să respecte (adică să nu încalce) drepturile omului, dar și să le protejeze (adică să le apere să apere de acțiunile altor entități și persoane).

Nici măcar de ochii lumii

Toate acestea în condițiile în care țara noastră rămâne restanțieră la drepturile omului în multe privințe. Abuzurile guvernării sunt vizibile nu doar celor pe care îi afectează, ele sunt o pată pe care țara o poartă în exterior.

O pată care e resimțită, eventual, de cetățeni. În 2017 Republica Moldova și-a asumat obligațiunea de a redresa problema degradării drepturilor omului, în momentul în care Pavel Filip a semnat memorandumul privind asistența macrofinanciară de 100 milioane EURO cu Uniunea Europeană. Una din precondițiile centrale în acest document a fost respectarea drepturilor omului. Document, sub care a semnat prim-ministrul țării Deci, existența problemei a fost recunoscută. Nu e de mirare că după multiple derapaje, asistența macrofinanciară a fost sistată, iar Pavel Filip s-a grăbit să acuze UE că ia de la gura copiilor, refuzând să vadă cel puțin o parte din responsabilitate în eșecul guvernului pe care, formal, îl conduce.

Un fel de a evalua performanțele unui stat la capitolul drepturilor omului este de a vedea cum acesta reacționează la constatările și cum îndeplinește recomandările mecanismelor internaționale de monitorizare a respectării drepturilor omului. Abținerea de la îngrădirea libertăților și pedepsirea celor ce încalcă drepturile omului este un minim pe care trebuie să îl facă statul. Inacțiunea înseamnă tolerarea, sau chiar încurajarea abuzurilor.

Printre recomandările primite de Moldova în cadrul ultimei sesiuni (noiembrie 2016) a Evaluării Periodice Universale (UPR – mecanism al Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU prin care statele se evaluează reciproc) se numără câteva care vizează libertatea exprimării și mass-mediei. Statului nostru i s-a recomandat luarea măsurilor concrete de abordare a problemei auto-cenzurării între jurnaliștii moldoveni, asigurarea pluralismului mass media, sau adoptarea legislației naționale comprehensive pentru a facilita accesul la informații și protejarea mediei independente.

Faptul că situația în aceste domenii nu se îmbunătățește este evidentă nu doar din interior, dar și experților din afara țării. Cu doar o lună în urmă, raportorul special al ONU privind situația apărătorilor drepturilor omului constata, la finele vizitei sale în Moldova, că jurnaliștii sunt victime ale campaniilor de denigrare și că aceștia se confruntă cu provocări serioase în ceea ce privește accesul la informație, inclusiv procesele împovărătoare de contestare în instanță a refuzului accesului la informație. Acesta a mai vorbit despre „intimidare, amenințări la adresa jurnaliștilor și a reprezentanților mass-media […] în special pentru jurnaliștii de investigație.

Nu a trebuit să treacă mult timp ca aceste constatări să fie reconfirmate de un primar ales prin 7955 de voturi.

Constatările raportorului ONU că guvernul are o atitudine punitivă față de apărătorii drepturilor omului, iar jurnaliștii sunt victime ale campaniilor de stigmatizare și limitați în accesul la informații, au consecințe reale pentru țară. Acestea au fost citate în .Rezoluția Parlamentului European referitoare la criza politică din Moldova ca urmare a invalidării alegerilor locale de la Chișinău, care a stat la baza suspendării asistenței macrofinanciare din partea UE.

Stați acasă!

Nici în ceea ce privește libertatea întrunirilor, Moldova nu arată bine. Pentru a vedea „progresele” la acest capitol e suficient să ne amintim despre oprirea circulației trenurilor locale, filtrele rutiere și alegațiile de intimidare a protestatarilor în ajunul manifestațiilor din mai 2017, sau de dosarul pe numele lui Alexei Alexeev din toamna aceluiași an.

Mai nou, cu ocazia protestelor organizate ca rezultat al invalidării alegerilor locale din capitală, autoritățile au venit cu încă o găselniță. În ajunul ambelor proteste din Piața Marii Adunări Naționale din 24 iunie și 1 iulie, Poliția a organizat conferințe de presă la care anunța despre dosare penale pe numele „mai multor persoane”, potențiali protestatari, pe motiv de „pregătire de dezordini în masă”, aducând ca probe postări pe rețele de socializare cu conținut provocator sau violent. Pe lângă faptul că astfel au dat acelor postări mai multă vizibilitate și atenție decât aveau sau meritau, astfel de conferințe discreditează, nejustificat, în baza unor cazuri marginale și neverificabile caracterul pașnic al protestelor și ridică mari semne de întrebare din punct de vedere al efectului pe care îl au asupra dreptului la libertatea întrunirilor al cetățenilor. Or, nu ai nevoie de conferințe pentru a investiga o crimă, iar mesajul implicit care vine din acestea este că protestul este periculos, iar poliția vede în fiecare participant un potențial infractor. Cu alte cuvinte, Facebookul iar joacă festa cetățeanului.

Din nou, toate aceste stratageme se întâmplă cu doi ani după ce Comitetul ONU pentru Drepturile Omului (care monitorizează respectarea drepturilor civile și politice) a recomandat statului nostru, în ultimul său raport:

„să garanteze dreptul la libera întrunire, fără restricții nejustificate și obstacole în drept și în practică, și să ia măsuri corespunzătoare pentru a se asigura că organizatorii și participanții la întruniri nu se confruntă cu acte de intimidare, inclusiv interferențe din partea poliției înainte de organizarea întrunirilor.”

Acțiunile autorităților sunt aproape teribiliste: citește și fă inversul.

Din nou, acestea nu rămân fără răspuns – aceeași Rezoluție a Parlamentului European prin care se recomandă suspendarea asistenței din partea UE le cere autorităților să garanteze dreptul la proteste pașnice.

În loc de concluzie

Drepturile despre care am vorbit mai sus, fac parte din cele civile și politice – prima generație de drepturi, cea mai veche și tradițională – și protejează libertatea individului de abuzurile din partea statului sau a persoanelor private, dar și asigură participarea persoanei în viața civilă și politică a societății, fără restricții sau discriminare.

Scoaterea unui panou de la o intersecție din capitală poate părea un eveniment trivial, chiar dacă și injust, doar la prima vedere. Privit în context, acest abuz apare ca simptomatic pentru degradarea democrației și statului de drept în Republica Moldova – unul care se înscrie într-un șir lung de abuzuri care afectează grav relația dintre cetățean și stat. Iar faptul că statul ignoră chiar și semnalele din exterior este o dovadă în plus că Moldova degradează la capitolul drepturile omului și există motive de a opune rezistență acestui proces.

P.S.: Am redactat acest articol din fața cafenelei Guguță, loc în care se desfășoară protestul permanent Occupy Guguță. În tot acest răstimp grupul de protestatari de aici, o mână de oameni care își căutau de treabă, era urmărit, fotografiat și filmat cu insistență de șase polițiști în uniformă și patru persoane în civil. Ceea ce trebuia de demonstrat.

panoupanou

Andrei Lutenco, Watch.cpr.md