image
Sursa foto: thelocal.it

Gestul „scandalos” pentru care un cuplu de turiști a fost amendat cu 950 de euro în Veneția

Un cuplu de turişti germani surprinşi vineri în Veneţia pregătindu-şi o cafea la un aragaz de voiaj, la baza podului Rialto, a fost amendat cu 950 de euro şi rugat să părăsească oraşul. Cei doi berlinezi, în vârstă de 32 şi, respectiv, 35 de ani, se instalaseră dimineaţa, lângă rucsacuri, la baza treptelor faimosului pod, pentru a-şi pregăti o cafea.

Reclamaţi de un rezident, turiştii au fost reţinuţi rapid de poliţia locală şi amendaţi cu 950 de euro pentru comportament necorespunzător, a explicat primăria într-un comunicat.

Conform unui regulament recent adoptat de către consiliul municipal, cei doi au fost invitaţi, de asemenea, să părăsească oraşul - o măsură luată a 40-a oară de la intrarea sa în vigoare în luna mai, scrie Digi24.

„Veneţia trebuie respectată şi oamenii nepoliticoşi care cred că vin în oraş şi fac ceea ce vor trebuie să înţeleagă că, graţie poliţiei locale, ei vor fi reţinuţi, sancţionaţi şi rugaţi să părăsească oraşul”, a explicat primarul Veneţiei, Luigi Brugnaro, în comunicatul de presă.

„De acum înainte, vom comunica şi identităţile persoanelor vizate de măsura de îndepărtare ambasadelor şi consulatelor ţărilor lor de origine”, a completat primarul.

Textul adoptat în luna mai se referă la respectarea regulilor de decenţă, curăţenie şi siguranţă în acest faimos oraş, confruntat cu turismul de masă.

El prevede o serie de interdicţii (cum ar fi cele privind organizarea de picnicuri în anumite locaţii, îmbăierea în fântâni sau plimbarea la bustul gol), amenzi grele, ba chiar posibilitatea de scoatere din oraş pentru contravenienţi.

Veneţia, cu o populaţie de 55.000 de persoane în centrul său istoric, primeşte anual circa 30 de milioane de vizitatori.

Noutăţile partenerilor

comentarii: