„Și noi, dacă vorbim despre un Guvern minoritar, vorbim despre lucruri foarte concrete pe care putem să le facem, și anume: să evităm o criză economică și socială, dacă doriți, să restabilim urgent relațiile cu partenerii externi și să obținem resurse financiare importante de care este nevoie pentru ca să se onoreze plățile către cetățeni, să asigurăm organizarea și desfășurarea alegerilor locale libere și corecte și, evident, să eliberăm mediul de afaceri din strânsoarea în care se găsește astăzi”, a declarat Maia Sandu la Europa Liberă.

Președinta PAS a accentuat că oferta e adresată deputaților aleși în Parlament, „care nu sunt controlați de regimul oligarhic”, iar dacă sunt astfel de legislatori sunt...

„... asta o să vedem la primele discuții, atunci când vom pune pe agenda Parlamentului adoptarea acestor decizii. Prima decizie, și noi am venit, în primul rând, cu textul unei declarații prin care se constată caracterul capturat al instituțiilor la nivelul Parlamentului să se recunoască acest lucru, al doilea este să se aprobe candidatul Blocului ACUM la funcția de președinte al Parlamentului, după care să urmeze adoptarea acestor legi”, a spus Maia Sandu.

Copreședinta blocului ACUM a accentuat că există suficiente experiențe în lume, unde guverne minoritare au supraviețuit și au făcut lucruri importante. Mai mult, blocul ACUM este singura forță politică credibilă în Occident, care poate să restabilească aproape imediat finanțarea, a adăugat Maia Sandu.

„Și în situația în care suntem noi, suntem într-o situație de impas, asta este soluția pe care noi o oferim. Ne asumăm toate riscurile, pornind de la situația dezastruoasă pe care a lăsat-o Partidul Democrat atunci când a făcut angajamente pe care nu are bani cu care să le acopere, pentru că avem un buget care nu este realist, un buget pe anul 2019 care nu este realist, cu un deficit de 5,7 miliarde de lei, în care cele mai multe surse de finanțare nu sunt realiste, pentru că cel puțin două miliarde se presupune că vor veni din surse externe. Haideți să ne amintim că această guvernare în ultimii doi ani de zile practic nu a putut să obțină nicio sursă externă de finanțare”, a mai spus președinta PAS.