„Isteria antieuropeană continuă. Parvine informația din mai multe colțuri ale țării precum că guvernarea impune primarii și președinții de raioane să semneze o adresare către oficialii europeni. În cele mai proaste tradiții sovetice, autoritățile locale, cărora recent li s-a promis majorări de salarii și mulți dintre care sunt constrânși cu dosarele penale, urmează să blameze opoziția extraparlamentară proeuropeană pentru Rezoluția Parlamentului European din 5 iulie. Chipurile - pentru ei cu cât mai rău pentru țară, cu atât mai bine”, afirmă Alexandru Slusari.

„Desigur, că în această scrisoare, care va fi semnată până mâine добровольно-принудительно, nu se vorbește deloc despre cauzele adoptării Rezoluției, cum ar fi justiția controlată politic în țara noastră și sfidarea crasă de către guvernare a recomandărilor Comisiei de la Veneția la modificarea sistemului electoral. Cu atât mai mult, niciun cuvânt despre lipsa progresului timp de 4 ani în ancheta furtului miliardului, pe care noi toți, inclusiv și primarii subsemnați, urmează să achităm în suma dublă din buzunarele noastre”, a menționat Slusari.

Vicepreședintele Platformei DA a adăugat că „deși Plahotniuc și marionetele lui s-au bătut în piept că cetățenii nici nu vor simți lipsa asistenței macrofinanciare, scrisoarea colectivă antieuropeană, elaborată la sediul lui Plahotniuc, conține multiple plângeri precum că, în urma Rezoluției Parlamentului European, au de suferit oamenii simpli, care de dimineață până noapte întreabă primarii dacă o să mai vină bani de la UE”.

„Adică, regimul, care și-a pierdut ultimul gram de bun simț, crează artificial o atmosferă de isterie colectivă, ceea ce plenar corespunde situației unui stat dictatorial. Mai mult ca atât, mafiotul, după ce au ieșit la rampă acoliții lui la nivelul central, a dat ordinul să maculeze maximal în culoare antieuropeană reprezentanții autorităților locale. Banditul încearcă să ardă poduri nu doar pentru el, ci și pentru oameni, pe care îi ține ostatici”, a mai spus Alexandru Slusari.