image
Sursa foto: jurnal.md

Ministrul Brânzan, dezvăluiri șocante: O mână de oameni au readus scheme din anii 90; Baronii PD adunau bir ca în evul mediu

În Republica Moldova, o mână de oameni au adus schemele din anii 90 în structurile statului și au transformat o țară întreagă în propria afacere. Banii cetățenilor ajungeau nu în bugetul țării, dar în buzunarul unui grup criminal organizat.

Sunt declarațiile ministrului Economiei și Infrastructurii, Vadim Brânzan, care a vorbit astăzi, într-un briefing, despre schemele frauduloase din economia națională, puse la cale de vechea guvernare.

„În aceste trei săptămâni de când am acceptat să conduc Ministerul Economiei am văzut multe lucruri. Unele m-au întristat, altele chiar m-au șocat. Știam că economia este în comă, lucru pe care oamenii îl simt zi de zi pe buzunarul propriu, chiar dacă la TV li se spunea că trăiesc tot mai bine. Nu-mi închipui cât de tare trebuie să-ți urăști propriul popor ca să te porți cu el în așa hal”, a declarat Vadim Brânzan.

Potrivit ministrului Economiei, majoritatea structurilor din economie erau controlate și subordonate baronilor din PD, totul cu susținerea organelor de drept și de forță, care asigurau paza și acoperirea acestor scheme.

„Să vorbim despre „baroni” - acești „generali” de supraveghere.a oastei criminale a lui Plahotniuc. Acești baroni adunau bir exact ca în evul mediu de la business, instituții de stat, de peste tot de unde se putea de furat. O parte din ei fac acest lucru și în continuare. Sacii de bani adunați mergeau în bugetul grupului criminal sau a partidului, de unde erau redirecționați spre oameni care deserveau acest sistem. Cei care nu erau de acord să plătească, erau șantajați cu dosare penal sau li se preluau afacerile”, a menționat Brânzan.

În toate aceste scheme, Ministerul Economiei avea rolul de a le asigura spatele și a le dezlega mâinile baronilor, promovând politici convenabile, iar restul instituțiilor de stat din domeniul economic „executau și adunau banii pe care îi transmiteau baronilor”.

Ministrul Brânzan le-a oferit exemple în acest sens pe ANTA sau Calea Ferată.

„Am primit plângeri de la agenți economici care pe puncte au descris ce și cum se întâmplă. La Calea Ferată, în mod regulat, se percepea de la 2 până la 5 euro pentru fiecare tonă de marfă transportată pe teritoriul RM. Anul trecut au fost 10 tone de marfă transportată, deci de la 20 până la 50 de milioane de euro bani cash murdari, transmiși sau în zone off-shore, sau luați în numerar și colectați de acești baroni. Dar mai este și plata pentru tranzit pe care o percep de la partenerii noștri ucraineni, este componenta de corupție pe care ei o plătesc. E vorba de sute de milioane de euro care se aduceau anual prin sistemul căilor ferate. Și asta nemaivorbind de ANTA, toți știm de permisele care se vând și se cumpără la prețul de mii de euro, atunci când acesta costă 8 euro.”, a precizat Brânzan.

Lunar, din toate aceste scheme, în jur de 400 de milioane de lei lunar ajungeau în grupul acestui grup criminal, a adăugat ministrul Economiei care a avut și un mesaj către baronii din PD, șefilor, procurorilor, judecătorilor, funcționarilor, executorilor care au participat și participă la aceste scheme frauduloase.

„În primul rând, Plahotniuc a plecat și nu se va întoarce în Moldova decât în cătușe. Gata, nu mai aveți acoperire. În al doilea rând, noi știm cine sunt acești baroni și cât au furat. Toate interpelările pe care le-am primit de la cetățeni sunt expediate la PG, CNA, etc. În al treilea rând, vreau să le transmit celor de la PG, care au dormit letargic și au acoperit aceste scheme - nu vă țineți de scaune și funcții. De data aceasta nimeni n-o să vă salveze. Nici politicienii corupți, nici partenerii de business pe care îi aveți. În sec. XXI, banii și ilegalitățile lasă urme, voi știți asta tare bine. În al patrulea rând, toți șefuleții din instituții li executanții care au participat la adunat de bani ilegal, dacă credeți că și de data asta o să scăpați și o să rămâneți să lucrați la stat, greșiți. Ați rămas fără acoperire, iar fiecare pas ilegal pe care îl faceți acum doar o să vă adauge foi în dosarul penal și ani de pușcărie”, a fost apelul lui Vadim Brânzan.

Ministrul Economiei s-a adresat și către agenții economici care de frică mai plătesc bani baronilor. „Opriți-vă, voi dați mită unui sistem care deja e pe moarte și care nu o să învie”, a spus Brânzan.

Acesta a continuat cu un mesaj „către noii plahotniuci care se cred în formare” și care cred că pot prelua anumite scheme. „O să tăiem din fașă aceste porniri, dur și fără emoții. Vreau să-i dezamăgesc pe care care se visează coordonatori, baroni, borsete sau în alte roluri. Teatrul absurdului s-a închis. Regizorii și comisia de admitere la asemenea specialități a fost desființată și urmează să ajungă după gratii”, a accentuat Vadim Brânzan.

Ministrul Economiei a prezentat în continuare pașii înteprinși în ultimele trei săptămâni.

„Am început să construim o economie transparentă și competitivă, practic de la zero. Împreună cu echipa mea am pornit următoarele inițiative: 1. Documentăm toate scheme și ilegalitățile care s-au produs sub conducerea grupului criminal organizat ca să le putem transmite organelor competente. 2. Pregătim un pachet legislativ care să aducă normalitate în economie. 3. Vom continua curățarea sistemului de membrii grupului criminal organizat. 4. Organizăm concursuri transparente de numire în funcții. Vor veni și vin deja oameni care au un singur interes - dezvoltarea RM. Concursurile vor fi transparente, iar profesionalismul va fi pus în capul mesei. Nu avem nevoie de oameni fideli și executanți, ci de profesioniști care să gândească și să-și asume schimbările”, a punctat Vadim Brânzan.

Conducerea PD nu a comentat deocamdată acuzațiile ministrului Economiei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: