Două persoane au fost grav rănite în urma incidentului, care s-a produs în timpul unui concert susţinut de rapperii Marteria şi Casper, în oraşul Essen, anunță DPA. citată de mediafax.ro.

Peste 18.000 de persoane participau la concertul în aer liber.

Serviciul de meteorologie din Germania a emis o avertizare de furtună pentru ora locală 19.30 (20.30, ora României). „A fost o furtună scurtă, dar puternică”, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului de Meteorologie din Germania.

Aproximativ 150 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului, iar munca doctorilor a fost îngreunată de întuneric şi ploaie.

În urma incidentului, concertul a continuat, dar s-a oprit ulterior din cauza ploii abundente.

Autorităţile au început o investigaţie pentru a afla cauza prăbuşirii peretelui cu ecrane LED.