Verificările au avut loc în cadrul operaţiunii privind controlul activităţii taximetriştilor desfăşurată de Inspectoratul General de Patrulare în comun cu Agenţia Naţională Transport Auto pe întreg teritoriul ţării, care va continua până la data de 31 mai.

În rezultat operaţiunilor, 446 de taximetrişti au fost sancţionaţi contravenţional pentru diferite abateri de la legislaţie, iar 16 taximetrişti s-au ales cu procese-verbale pentru diferite încălcări.

Potrivit INP, operaţiunea are drept scop de a verifica legalitatea activităţii de taximetrie şi anume exploatarea vehiculelor cu defecţiuni tehnice sau reutilate fără autorizaţia respectivă, respectarea regulilor stabilite în licenţă, revizia tehnică a transportului, conducerea în stare de ebrietate, dar şi alte încălcări ale Regulamentului Circulaţiei Ruriere.

De la începutul acestui an, pe teritoriul ţării au fost înregistrate 25 de accidente rutiere comise din vina taximetriştilor, soldate cu două persoane decedate, iar altele 34 s-au ales cu diverse leziuni corporale.