În familia Furnică, dansul are o tradiţie de trei generaţii. O tradiţie frumoasă, pornită de bunicul balerinului, regretatul Ion Furnică, care vreme de mai bine de 20 de ani a fost membru al Ansamblului „Joc”.

În familia lor, dansul e la el acasă

„El a fost primul din familia noastră care a îndrăgit arta dansului, iar pasiunea lui i-a inspirat şi pe mulți alții să devină dansatori. Şi frații bunicului au dansat, şi feciorii, şi nurorile. Mămica mea, Svetlana Furnică, a fost dansatoare la Ansamblul „Joc”, iar tata, Ion Furnică, a absolvit Şcoala de Balet din Moscova. Din păcate, eu sunt unicul dintre nepoţii săi care dansează și care profesează în acest domeniu”, ne spune chişinăuianul Marian Furnică, balerin la Opera de Stat din Viena.

Cât despre el, a mers pentru prima dată la un spectacol de balet pe la vârsta de şase ani şi a fost încântat de ceea ce a văzut pe scenă. Iar patru ani mai târziu, la îndemnul bunicii sale, a mers împreună cu fratele lui geamăn la preselecţia organizată la Colegiul Naţional de Coregrafie, clasa întâi de balet. Au fost admişi ambii, dar numai Marian a rămas să-şi continue studiile la colegiu.

„Fratele meu nu a îndrăgit dansul, el a ales alt drum în viaţă. Mie însă mi-a plăcut să studiez acolo, căci pe lângă orele de română, matematică şi alte discipline pe care le-am studiat anterior la Liceul „Gh.Asachi” din Chişinău, la colegiu mai aveam ore de balet şi de pian. După primele lecţii practice, am înțeles că baletul e un domeniu foarte competitiv, exact cum îmi place mie”, îşi aminteşte balerinul.

L-a fascinat tehnica dansului clasic, iar pentru ca să-i reuşească tour-urile în aer şi piruetele, Marian era gata să exerseze ore în şir. Cu timpul, a înţeles că îi place tot mai mult să danseze și că ar vrea să facă din asta o meserie.

Student la Viena

La Colegiul Naţional de Coregrafie studiile durează opt ani. Marian Furnică însă a învăţat acolo doar cinci ani, căci în 2010, în perioada vacanţei de vară, a întâlnit-o pe o colegă de-a sa, Ilinca Gribincea, pe atunci elevă la Şcoala de Balet a Operei de Stat din Viena, care l-a sfătuit să-şi încerce şi el norocul la acea instituţie de învăţământ, una dintre cele mai prestigioase din lume.

student la vienastudent la viena

„Ilinca m-a îndemnat să-i dau CV-ul meu și un disc cu imagini video din timpul spectacolelor la care am participat, iar ea, după vacanţă, i le va transmite personal doamnei Simona Noja, româncă din Huedin, care tocmai preluase conducerea Şcolii de Balet a Operei de Stat din Viena. Am ascultat-o şi uite-aşa, cu voia Domnului și cu puțin noroc, am fost acceptat cu bursă la acea instituţie de învăţământ la care înainte puteam doar să visez”, ne spune balerinul.

În penultimul an de studii la Viena, pe la jumătate de semestru, directoarea școlii l-a anunţat pe basarabean că Manuel Legris, director de balet al Operei de Stat din Viena, vrea să-l vadă şi pe el la audiția generală, eveniment care are loc o dată pe an la WienerStaatsoper şi la care vin să-şi încerce norocul dansatori profesioniști de balet. În acel an, la casting au participat 250 de fete și 150 de băieți, dintre care Manuel Legris a ales să angajeze în trupa sa doar patru dansatori: două balerine și doi balerini, unul dintre aceştia fiind Marian Furnică.

A jucat în peste 350 de spectacole

Tânărul şi-a făcut debutul la Viena cu „Valsul florilor” din baletul „Spărgătorul de nuci”, iar de atunci a jucat în circa 350 de spectacole, pe mai multe scene ale lumii. L-am întrebat cum decurge o zi obişnuită din viaţa unui balerin al trupei Operei de Stat din Viena.

„De luni până vineri, ziua de muncă o începem la ora 10.00 cu lecția de balet, care durează până la 11.15. Apoi, până la 17.30, avem repetiţii pentru spectacolul pe care urmează să-l prezentăm seara. Unica pauză o avem la prânz şi durează 40 de minute. Săptămânal exersăm pentru cel puțin trei spectacole de balet diferite. Evident, la un astfel de ritm de viaţă trebuie să avem o alimentaţie sănătoasă, ca orice persoană care exercită o meserie solicitantă din punct de vedere fizic”, ne spune Marian.

a participat in peste 350 spectacolea participat in peste 350 spectacole

Iubita lui, balerină originară din SUA

În cei aproape opt ani de când stă departe de casă şi de cei dragi, basarabeanul a învăţat să se simtă la Viena „acasă”, iar în colectivul de dansatori de balet – ca într-o familie.

„Primul an la Viena nu a fost prea uşor. Vorbeam doar româna şi rusa, de aceea îmi era dificil să comunic cu noii mei colegi. Bine că printre aceştia erau și elevi din România, Ucraina, Rusia – cu ei m-am împrietenit din prima. Plus la asta, am avut noroc că Ilinca, care era la Viena de câțiva ani, m-a ajutat să mă acomodez mai lesne. La teatru mi-a fost mai uşor să mă integrez, pentru că, fiind un colectiv multinaţional, vorbim între noi mai mult în engleză. E adevărat ce se spune, există rivalitate între baletişti. Dar, în acelaşi timp, trebuie să recunosc că, spre deosebire de alte colective de balet de acest nivel, în al nostru atmosfera e caldă, ca într-o familie, iar colegii îmi sunt tare dragi”, spune balerinul, declarându-se mândru de faptul că din trupa lor de balet mai fac parte alţi trei basarabeni: Mihail Sosnovski , Alexandru Tcacenco și Dumitru Taran. Iar Valentina Naforniţă, despre care tânărul ne spune că e cea mai frumoasă şi mai talentată cântăreaţă a Operei de Stat din Viena, e tot din R.Moldova.

De trei ani, Marian Furnică formează un cuplu cu o colegă de-a sa de la Opera de Stat din Viena, şi ea balerină.

„În trupa teatrului nostru s-au format multe perechi, unii s-au și căsătorit, au copii. Pe prietena mea o cheamă Alaia Rogers Maman şi vine din SUA. Ne place să călătorim împreună, să descoperim culturi diferite. Paradoxal, dar ambii suntem pasionați de gătit, deşi meseria ne cere să fim cât mai subțirei (n.a. – râde). În afară de asta, eu mai am un hobby – fotografia. Îmi place să fotografiez în special balerini şi cred că am ’ochi de balet’, căci e foarte dificil să prinzi momentul potrivit pentru a face o poză atunci când dansatorii sunt în mişcare”, ne spune balerinul.

„Unire, iată la ce visez!”

Marian vine din ce în ce mai rar în R.Moldova, iar unicul motiv pentru care mai trece pe-acasă e că-i e dor să-şi revadă părinții și bunicile. Spune că de fiecare dată, la întoarcere, se întristează când vede că situaţia socială, politică şi economică a statului în care s-a născut nu se îmbunătăţeşte.

„Ba chiar e din ce în ce mai rău… În loc să aibă un parcurs european, Moldova alege o cale pro-moscovită, Dodon nu recunoaște româna drept limbă de stat și ne impune o istorie falsă a neamului nostru. Iar eu vreau ca în țara mea să se vorbească limba română! Vreau ca elevii să studieze istoria adevărată! Unire, iată la ce visez! Zeci de localități au semnat deja declarații de Unire și, sunt sigur, vor urma multe altele. Sunt mândru că basarabenii nu se dau bătuţi”, ne-a mai declarat Marian Furnică.