În regiunile nordice ale Spaniei, temperaturile ar putea chiar să depăşească pragul de 40 de grade Celsius. Un val de aer fierbinte din Africa de Nord este motivul creşterii temperaturilor.

Astfel, localităţi precum Madrid, Paris, Frankfurt sau Berlin ar putea să înregistreze temperaturi de peste 32 de grade timp de mai multe zile consecutive. Aceste temperaturi afectează în principal copiii şi persoanele în vârstă.

„Cu toate că va fi de scurtă durată, acest val de caniculă se va face remarcat prin intensitatea sa”, anunţă Météo France, citat de Euronews.

Meteorologii au avertizat la începutul acestei luni că valurile de căldură vor deveni un fenomen obişnuit vara aceasta în Europa. Potrivit Agenţiei Europene pentru Mediu, 2018 a fost unul dintre cei mai călduroşi trei ani din istoria înregistrărilor meteo din Europa.