image
Sursa foto: Facebook/PL

Fostul deputat liberal Boris Vieru s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani

Fostul deputat liberal Boris Vieru s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a Partidului Liberal.

„Cu nemărginită tristețe am aflat de trecerea la cele veșnice a colegului nostru de luptă pentru idealul național de reîntregire a Neamului Românesc – Boris Vieru”, se spune în postare.

„Un om cu o cumsecădenie rară, un rege al peniței, Boris Vieru a fost deputat din partea Partidului Liberal în perioada anilor 2009 -2014. Autor a numeroase proiecte de Legi, prin cele mai importante se numără proiectul de Lege pentru condamnarea comunismului, scoaterea sârmei ghimpate de la Prut și autor a sesizării depuse la Curtea Constituțională, prin care limba română a fost recunoscută ca limbă oficială a Republicii Moldova. În anul 2014 a fost decorat de Președintele României cu Ordinul ”Steaua României”, pentru aportul adus la recunoașterea limbii române ca limbă oficială la Chișinău”, se mai arată în declarația PL.

„Este o pierdere grea pentru noi toți, fie ca Dumnezeu să dăruiască familiei cuprinse de durere mângâiere şi întărire sufletească. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se încheie postarea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: