image
Sursa foto: jurnal.md

Tânărul care a muşcat un poliţist și-a aflat sentința: Câți ani va sta la închisoare

Tânărul din Hâncești, care acum câteva luni a mușcat de deget un polițist și a refuzat să treacă testul la alcoolemie, a fost condamnat la închisoare cu executare.

Tânărul a fost acuzat pentru trei capete de acuzare - violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere, huliganism şi refuzul, împotrivirea şi eschivarea de la testarea alcooscopică, acțiuni comise de o persoană care nu deţine permis de conducer.

Astfel, prin cumul de sentințe, fiindu-i adăugată parţial partea neexecutată a pedepsei aplicate acum un an, bărbatul a fost condamnat la 4 ani şi 2 luni închisoare, cu executare.

Incidentul a avut loc pe 16 martie curent, pe traseul R-3, la intrarea în satul Bozieni, când ofiţerii de patrulare au oprit un automobil de model „Vaz”, care se deplasa neadecvat pe carosabil. La volanul maşinii se afla inculpatul, în vârstă de 25 de ani, vizibil în stare de ebrietate.

La solicitarea poliţiştilor de a prezenta actul de identitate, șoferul a refuzat să se conformeze. Totodată, el nu s-a supus cerinţelor poliţiştilor care urmau să verifice dacă acesta a consumat sau nu alcool. În replică, tânărul a manifestat un comportament agresiv, folosind cuvinte necenzurate în adresa angajaţilor poliţiei, muşcându-l pe unul dintre aceştia de deget, provocându-i, potrivit raportului de expertiză judiciară, vătămări corporale uşoare.

Șoferul a mai refuzat şi s-a împotrivit categoric testului alcoolscopic, fiind reţinut, iar ulterior arestat. Până la pronunţarea sentinţei, acesta s-a aflat în custodia statului.

De notat că, inculpatul a comis aceste abateri în timpul termenului de probă, fiind condamnat, acum un an, la 3 ani închisoare, cu suspendare, pentru vătămarea intenţionată medie a integrităţii sau sănătăţii unei persoane.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Noutăţile partenerilor

comentarii: