image
Sursa foto: Profimedia

Grecia majorează salariul minim la 830 de euro pe lună

Salariul minim lunar în Grecia va fi majorat cu 50 de euro, sau 6,4%, până la 830 de euro, a anunţat vineri Guvernul conservator de la Atena, acesta fiind a patra majorare din ultimii cinci ani, transmite Reuters, citatd e Agerpres.

De această majorare, care va intra în vigoare de la 1 aprilie, vor beneficia sute de mii de angajaţi, a precizat Executivul de la Atena, care joi a trecut printr-o moţiune de cenzură.

"Decizia de azi vine în sprijinul muncitorilor fără a afecta soliditatea economiei şi competitivitatea firmelor", a declarat premierul grec, Kyriakos Mitsotakis. Potrivit acestuia, Guvernul grec intenţionează să ducă salariul minim la 950 de euro pe lună în 2027.

Economia Greciei a înregistrat anul trecut un avans de 2%, uşor mai mic decât previziunile Guvernului, dar cu mult peste creşterea medie de 0,4% din zona euro. Pentru acest an prognoza de creştere este de 2,9%, în condiţiile în care economia Greciei ar urma să fie impulsionată de turism, creşterea investiţiilor şi cererea internă.

"Am mai făcut un pas spre îndeplinirea promisiunilor din campania electorală", a adăugat Mitsotakis.

Guvernul condus de Mitsotakis, care în luna iunie a anului trecut a fost reales, a promis că va majora salariul minim până la 950 de euro în 2027 şi, de asemenea, că va majora salariul mediu cu peste 25% până la 1.500 de euro. De asemenea, Executivul a promis că va majora salariile din sectorul public şi pensiile, în cadrul procesului de revenire economică după o criză a datoriilor care a durat aproximativ un deceniu.

Potrivit datelor Eurostat, Grecia se numără printre ţările membre UE cu un salariu minim naţional egal sau mai mic de 1.000 de euro pe lună, alături de Bulgaria, Cipru, Polonia şi România.

Noutăţile partenerilor

comentarii: