image
Sursa foto: captură video

O viață cât un centenar: O femeie din capitală a împlinit 100 de ani; Bătrâna are o luciditate extraordinară

Ecaterina Tricolici este o bunicuță din Chișinău care recent a împlinit vârsta de 100 de ani.

Ecaterina Tricolici s-a născut și a muncit în satul Arionești, Dondușeni. Toată viața a lucrat bucătăreasă la cantina colhozului, dar mai gătea bucate și pe la nunțile din sat. A crescut doi copii: băiat și fată. Acum are trei nepoți și o strănepoată. Din anul 1993 a trecut cu traiul la fiică, în capitală.

Bătrâna a făcut 4 clase la români. Acum, ajunsă la un secol de viață, omagiata se mai poate mândri cu o memorie bună, fiind în stare să recite poezii învățate încă în copilărie și chiar să cânte piese patriotice.

Sărbătorita este prima din dinastia ei care a ajuns la această vârstă onorabilă, iar secretul longevității este cumpătarea. Fiica, Elena Jereghi, spune că mama ei a dus o viață liniștită și că și-a povățuit copiii să aibă răbdare în viață și să știe a ierta.

Inițiativa de omagiere a cuplurilor care împlinesc 50 de ani de la celebrarea căsătoriei și a persoanelor centenare din municipiul Chișinău datează din anul 1997. În anul 2018, municipalitatea a omagiat 5 persoane care au împlinit 100 de ani și mai mult.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: