Jurnaliștii iberici anunță că adevăratul motiv pentru care Mbappe nu a ajuns la Real Madrid în urmă cu un an și jumătate a fost...Gareth Bale. Ce s-a întâmplat?

Manchester United și Real Madrid s-au întâlnit de două ori în acea vară - într-un amical, pe 24 iulie, și în Supercupa Europei, pe 8 august. A fost perioada în care Jose Mourinho a pus o presiune uriașă, atât pe șefii lui United, cât și pe Gareth Bale, pentru un transfer de răsunet.

"Nu pot să te cumpăr dacă nu vorbești cu mine", i-a spus Mourinho lui Gareth Bale, pe tunelul de la vestiare, înainte de amicalul Man. United - Real Madrid. Apoi, înainte de Supercupa Europei, managerul portughez și-a manifestat din nou dorința de a-l transfera pe starul galez.

"Dacă nu face parte din planurile Realului, îl voi aștepta și mă voi lupta cu ceilalți antrenori care îl doresc.", a spus "The Special One".

A fost marea oportunitate a lui Real Madrid de a-l vinde pe Bale la un preț foarte bun și de a-l aduce pe Kylian Mbappe, pentru care existau negocieri cu AS Monaco.

PSG a înaintat și ea o ofertă pe adresa francezului, dar pereții din camera acestuia erau acoperiți cu postere cu idolii de la Real Madrid. Părea o mutare facilă pentru Florentino Perez, scriu cei de la AS, însă, în cele din urmă, Mbappe a ajuns la PSG pentru 180 de milioane de euro.

Care este motivul pentru care tânărul francez a ales Parisul? AS oferă răspunsul. Mbappe nu a mai ajuns la Real Madrid din cauza concurenței. Inițial, Florentino bătuse palma cu AS Monaco pentru 180 de milioane de euro + plus 30 de milioane în funcție de variabile.

Tatăl fotbalistului a fost însă îngrijorat de concurența de pe Bernabeu, acolo unde mai evoluau Ronaldo, Bale, Isco sau Asensio. Dacă galezul ar fi plecat la Manchester United, ar fi deschis calea pentru transferul lui Mbappe. Cum Bale a rămas, francezul a ales PSG.

"Dacă Bale ar fi plecat la Manchester United, ar fi fost cu totul altă poveste", scriu cei de la AS.