image
Sursa foto: telegraph.co.uk

Arcul de Triumf, vandalizat; Franța ar putea decreta stare de urgență

Centrul Parisului a fost devastat aseară, la protestul așa numitelor veste galbene, oameni care manifestă împotriva creșterii prețurilor benzinei și motorinei. Au fost violențe cum nu s-au mai văzut demult acolo. Iar rezultatul: 110 oameni răniţi si 270, arestaţi; maşini şi clădiri incendiate, vitrine sparte, baricade şi adevătate lupte de gherilă între protestatari mascaţi şi forţele de ordine, chiar în unele dintre cele mai vizitate locuri din capitala franceză.

Preşedintele Emanuel Macron a spus că respectă dreptul la protest, dar nu tolerează violenţele, mai ales că tot ce urmăresc cei din stradă acum este doar să creeze haos, crede șeful statului francez. Situația este atât de gravă, încât ministrul de interne ia în considerare să declare stare de urgenţă în Franța.

Parisul a fost scena celor mai grave violenţe din ultimul deceniu. Protestatari mascaţi au atacat poliţia, au ridicat baricade pe care apoi le-au incendiat, au dat foc la maşini, dar şi la clădiri, au spart magazine. Arcul de Triumf a fost de asemenea vandalizat. Monumentul, care adăposteşte mormântul soldatului necunoscut, a fost luat cu asalt de protestatari. L-au acoperit cu graffitti şi au provocat distrugeri şi în interior.

Forţele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene, au folosit tunurile cu apă şi au făcut sute de arestări.

Aflat la summitul G20, preşedintele Emmanuel Macron a spus că nimic nu justifică valul de violenţe şi că la întoarcerea în ţară va avea o reuniune de urgenţă cu guvernul pentru a găsi o modalitate de răspuns la această criză.

Emmanuel Macron, preşedintele Franţei: Ce s-a întâmplat la Paris nu are nimic de-a face cu o exprimare paşnică şi legitimă a furiei. Nimic nu justifică faptul că forţele de ordine au fost atacate, magazinele jefuite, clădiri publice şi private incendiate, trecători şi jurnalişti ameninţaţi sau că Arcul de Triumf a fost vandalizat. Cei care se fac vinovaţi de aceste violenţe nu vor schimbare, nu vor o îmbunătăţire a lucrurilor. Vor haos. Întotdeauna voi respecta protestele, întotdeauna voi asculta opoziţia, dar nu voi accepta niciodată violenţa.

Violenţele au izbucnit în timpul unei noi mobilizări a aşa-numitelor „veste galbene” - un val de contestare pornit în urmă cu jumătate de lună împotriva creşterii taxelor la carburanţi, a scăderii nivelului de trai şi, în general, împotriva guvernului şi a politicilor lui Emmanuel Macron, pe care protestatarii îl consideră un preşedinte al bogaţilor. Manifestaţia a început paşnic pe Champs Élysées, apoi a lăsat loc unor scene de violenţă dezlănţuită. Autorităţile au sugerat implicarea extremiştilor.

Christophe Castaner, ministrul de Interne al Franţei: Cei de acolo (pe Champs-Élysées, n. red.) nu erau demonstranţi, nu erau „veste galbene”. Vestele galbene luptă pentru o cauză, manifestează, au revendicări şi asta este perfect legitim. Cei care au fost acolo au venit să vandalizeze, să spargă, să fure, să lovească şi chiar să ucidă, văzând anumite comportamente. Trebuie să începem un dialog, să căutăm o cale de ieşire din această criză. Dar în mod special vreau să le transmit vestelor galbene: nu vă lăsaţi manipulaţi. Protejaţi-vă, protejaţi cetăţenii francezi, protejaţi patrimoniul nostru. Nu mai luaţi parte la aceste atacuri ale rebelilor.

Proprietară farmacie: Mi-au spart farmacia, între 4 şi 5 după-amiază, pentru că pe la ora aia am plecat. În orice caz nu e bine deloc pentru imaginea Franţei.

Manager restaurant: Eu susţin „vestele galbene”, le susţin cauza. Dar nu văd nicio legătură între cauză şi restaurantul pe care care l-am deschis abia acum patru luni. Nu văd nicio legătură între ce se întâmplă la conducerea ţării şi localul nostru.

Unii dintre protestatari au denunţat şi ei violenţele şi s-au delimitat de huligani, transmite Digi24.

Protestatară: În primă fază am aşteptat, săptămâna trecută, când preşedintele a spus că va da o declaraţie, dar ne-a ţinut morală şi pe urmă n-a propus nimic concret. Acum eu sunt în stradă pentru revendicările paşnice, nu am legătură cu cei care vandalizează. Nu „vestele galbene” vandalizează. De la 5 dimineaţa, au venit huligani, extremişti de dreapta, grupuri de mascaţi în negru.

În toată Franţa se estimează că au manifestat ieri în jur de 75.000 de oameni. Majoritatea protestelor au fost paşnice, dar şi în alte oraşe au degenerat în violenţe.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: