image
Sursa foto: Getty Images

Coutinho a fost sărbătorit cu ouă, făină și apă la antrenamentul Braziliei: Nici Neymar n-a scăpat

Philippe Coutinho a împlinit 26 de ani și cadoul primit din partea colegilor din naționala Braziliei a fost unul special. Așa cum e tradiția, jucătorii Selecao l-au acoperit pe mijlocașul Barcelonei cu ouă, făină și apă la ultima ședință de pregătire.

Brazilienii sunt gata pentru debutul la Campionatul Mondial din Rusia, iar atmosfera din lotul sud-americanilor este una relaxată. La ultimul antrenament efectuat la Soci, jucătorii l-au sărbătorit pe Coutinho, care a împlinit 26 de ani. Neymar, Gabriel Jesus și Thiago Silva l-au înconjurat la un moment dat pe jucătorul Barcelonei, i-au spart în cap mai multe ouă și i-au turnat făină și apă, spre amuzamentul celorlalți componenți ai naționalei Braziliei.

Distracția a mers și mai departe în momentul în care Marcelo l-a ținut pe Neymar și Thiago Silva l-a luat la țintă. Starul lui PSG a gustat gluma și, la fel ca și Coutinho n-a fost deloc deranjat de cele întâmplate.

Brazilia a fost repartizată în Grupa E la competiția care va începe peste câteva zile în Rusia. Sud-americanii vor lupta pentru calificare cu naționalele din Serbia, Costa Rica și Elveția. 

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: