image
Sursa foto: liverpoolfc.com

”Real Madrid îl iubește pe Salah”: Ar fi transferul anului în fotbalul mondial

Mohamed Salah este unul dintre cei mai buni jucători din acest sezon, în fotbalul european. Era astfel de așteptat ca mai multe cluburi uriașe să se intereseze de serviciile lui. Mido, fostul star al fotbalului egiptean, a anunțat că Real Madrid se află pe listă.

”Real Madrid îl iubește pe Salah și cu toții am văzut evoluțiile slabe din acest an ale lui Gareth Bale și Karim Benzema, în sistemul 4-4-2. Mi-a fost frică că nu va reuși la Liverpool, dar cred că e pregătit să treacă la următorul nivel. Real Madrid s-ar putea folosi de calitățile lui”, a spus Mido, într-un interviu acordat pentru King Fut.

La începutul acestei luni, presa din Spania a anunțat că Salah (25 de ani) e prioritatea numărul unu la Real Madrid, club care ar urma să se despartă de Gareth Bale, în această vară.

Conform informaţiilor publicate da Daily Star, Liverpool l-a cotat la cel puţin 180 de milioane de euro pe Salah, iar o parte din acești bani ar veni după transferul lui Bale, dorit încă de anul trecut de Jose Mourinho, la Manchester United.

40 de goluri și-a trecut în cont atacantul în tricoul ”cormoranilor”, în cele 45 de meciuri disputate în toate competițiile acestui sezon. De asemenea, el a pasat decisiv în 13 rânduri.

Liverpool are parte de o campanie foarte reușită. Echipa lui Jurgen Klopp e calificată în semifinalele UEFA Champions League, unde va întâlni Roma. În Premier League, e pe locul 3, la un singur punct echipa de pe locul 2, Man. United, dar și cu un meci mai puțin disputat. Manchester City a câștigat duminică titlul de campioană, cu cinci etape rămase de jucat.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: