image
Sursa foto: Getty Images

Decizia favorabilă de la TAS nu a fost suficientă: PSG trebuie să vândă de 150 de milioane de euro

PSG a avut câștig de cauză la TAS în cererea pentru a bloca "examinarea profundă" privind respectarea criteriului fair-play solicitată de UEFA. Campioana Franței nu a scăpat însă de probleme și trebuie să vând jucători în valoare de 150 de milioane de euro în vară, anunță L'Equipe.

"Apelul depus de TAS la 3 octombrie 2018 contra deciziei UEFA din 19 septembrie 2018 a fost admis, iar decizia atacată este anulată", a anunţat ieri Tribunalul de la Laussane. Presa franceză anunță că acesta a fost doar primul hop pentru PSG. Campioana Franței ar fi avut câștig de cauză în cazul unei preceduri care privea perioada premergătoare sezonului 2016-2017, adică exact atunci când PSG i-a achiziționat pe Neymar și Kylian Mbappe. Lor li se mai adaugă și Leandro Paredes, pe care PSG a plătit în iarnă 40 de milioane de euro.

Astfel, conform celor de la L'Equipe, PSG trebuie să facă rost în vară de 150 de milioane de euro. Inevitabil, campioana Franței va trebui să vândă mai mulți jucători, în cazul în care nu va reuși să acopere această sumă din sponsorizări, lucru puțin probabil, notează aceeași sursă. Ținând cont că PSG a avut probleme și privind banii veniți de la sponsori, gruparea pariziană se află într-un moment destul de delicat.

Jucătorii lui PSG sunt cotați în acest moment la 927,6 milioane de euro de site-urile de specialitate. Kylian Mbappe și Neymar conduc de departe în topul cotelor de piață. Francezul este evaluat la 200 de milioane de euro în timp ce sud-americanul la 180 de milioane de euro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: