Ahmed Hamed se afla într-un grup de migranţi care a intrat în Ungaria în 16 septembrie 2015 din Serbia, atacând poliţiştii cu pietre şi forţând poarta de la graniţă. El a fost condamnat iniţial, în luna martie, la şapte ani de închisoare pentru trecerea ilegală a frontierei şi pentru că a fost complice la un "act terorist”, scrie News.ro.

Decizia finală a instanţei a fost luată joi, pedeapsa fiind redusă la cinci ani, după mai multe critici din partea Parlamentului European.

Decizia finală a adus o pedeapsă mai uşoară deoarece au fost luate în considerare circumstanţele atenuante, a precizat judecătorul Erik Mezolaki. "Obiectivul pedepsei este să prevenim acuzatul sau pe oricine altcineva din a comite noi infracţiuni. Răzbunarea nu face parte din scopul pedepsei”, a afirmat el.

Tribunalul a luat în considerare faptul că Hamed nu vorbeşte limba maghiară şi că a fost separat de familia sa, precum şi faptul că a fost deja reţinut pentru mai mult de trei ani. Astfel, cel mai probabil, el va petrece doi ani în închisoare.

Cazul lui Ahmed Hamed a fost inclus într-un raport privind statul de drept din Ungaria, care a dus săptămâna trecută la sancţionarea Budapestei de către Parlamentul European.

Raportul Parlamentului European precizează că decizia tribunalului din martie ridică problema unei "aplicări corecte a legilor privind terorismul din Ungaria, precum şi dreptul la un proces corect".

Bărbatul a fost expulzat din Ungaria pentru zece ani.