Pe rolul Curţii de Apel Craiova apare pentru astăzi dimineaţă judecarea contestaţiei formulate de Gheorghe Dincă la decizia de arestare preventivă.

Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o maşină de ocazie. În acelaşi mod a dispărut Alexandra Măceşanu (15 ani). Gheorghe Dincă a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-şi anunţa răpirea.

Gheorghe Dincă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sâmbătă, prin decizia magistraţilor Tribunalului Dolj. Imediat după ce magistraţii Tribunalului Dolj au decis arestarea preventivă a lui Gheorghe Dincă, acesta a depus contestaţie.

Iniţial, el era acuzat de trafic de minori şi viol, dar după ce Dinca a recunoscut două crime şi anchetatorii au găsit, într-un butoi, oase calcinate şi dinţi de natură umană, au extins cercetările pentru omor calificat.

Potrivit unor surse judiciare, agresorul a lovit-o cu putere pe Alexandra, după ce a surprins-o pe fată vorbind la 112. Fata a căzut şi a rămas inconştientă, în timp ce agresorul s-a urcat în maşină şi a plecat în oraş.

Surse judiciare mai spuneau că Luiza Melencu, fata răpită în luna aprilie, a fost omorâtă la scurt timp după ce a fost sechestrată, adică în aceeaşi zi.