image
Sursa foto: gazzetta.it

Juventus i-a stabilit preţul lui Pjanic, disputat de Real Madrid şi Barcelona

Juventus i-a stabilit preţul lui Miralem Pjanic, mijlocaşul bosniac dorit de Real Madrid şi Barcelona.

Campioana Italiei le-a transmis granzilor Spaniei că trebuie să plătească 80 de milioane de euro pentru transferul fotbalistului în vârstă de 28 de ani, potrivit jurnaliştilor de la Tuttosport.

Juve ar renunţa la Pjanic cu scopul de a folosi banii pentru a forţa transferul mijlocaşului sârb Sergej Milinkovic-Savic, de la Lazio.

Real Madrid ar fi fost pregătită să ofere 65 de milioane de euro pentru bosniac, considerat de Florentino Perez drept înlocuitorul perfect al lui Luka Modric, potrivit presei spaniole.

În luna martie, Corriere della Sera susţinea că PSG e pregătită să îi ofere lui Pjanic un salariu de 8 milioane de euro, aproape dublu faţă de cel de la Juventus (4,5 de milioane).

Pjanic mai are contract cu Juve până în 2021. Şapte goluri şi 14 pase decisive şi-a trecut în cont pentru campioana Italiei, în toate competiţiile acestui sezon (44 de meciuri).

Miralem Pjanic a câştigat în două sezoane alături de Juventus două titluri în Serie A şi două Cupe ale Italiei. Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a fost transferat de la Roma, în 2016, pentru 32 de milioane de euro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: