image
Sursa foto: einsatzdoku.at via AP

Austria: 30 de persoane au fost rănite în urma deraierii unui tren lângă oraşul St. Pölten

Treizeci de adulţi şi copii au fost răniţi în urma deraierii unui tren de pasageri, marţi dimineaţă, în apropierea oraşului St. Pölten, în estul Austriei, relatează agenţiile de presă APA, Reuters şi dpa.

Trei persoane au fost transportate la spital cu răni grave, a declarat o purtătoare de cuvânt a Crucii Roşii, pentru DPA.

În tren, care avea trei vagoane, se aflau aproximativ 80 de persoane, printre care numeroşi copii, care mergeau spre serviciu sau şcoală, scrie Agerpres.

Un purtător de cuvânt al poliţiei austriece a declarat că, potrivit rezultatelor preliminare ale anchetei, două dintre vagoane au deraiat în jurul orei locale 07:15 (05:15 GMT), în localitatea Völlerndorf, de lângă St. Pölten.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza accidentului, a anunţat operatorul regional al căilor ferate NOeVOG.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: