image
Sursa foto: mediafax.ro

Atac in Afganistan: Cel puţin şase persoane au murit şi alte 50 au fost rănite

Cel puţin şase persoane au murit şi alte 50 au fost rănite, sâmbătă, în urma unui atac al forţelor talibane în oraşul Kunduz, din nordul Afganistanului, potrivit unui oficial local, citat de Al Jazeera.

Mohammad Yusouf Ayubi, preşedintele Consiliului Provincial din Kunduz, a declarat că talibanii au atacat oraşul din mai multe direcţii. Sute de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele.

Atacul talibanilor vine la scurt timp după ce aceştia au anunţat că vor declanşa o ofensivă de primăvară, cu doar câteva zile înainte de noi discuţii de pace între insurgenţi şi SUA.

Într-un comunicat emis de talibani se afirmă că obiectivul ofensivei Al-Fath (Victoria) este "eradicarea ocupaţiei, curăţarea patriei noastre musulmane de invazie şi corupţie, instaurarea unui sistem islamic, împreună cu apărarea şi slujirea concetăţenilor noştri credincioşi", relatează mediafax.ro.

La rândul său, în luna martie, Guvernul de la Kabul a lansat propria sa ofensivă, numită Khalid.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: