„Culmea e că Parlamentul a decis ca în calcul să fie utilizate cotațiile PLATT’S (prețurile angro la benzină/motorină pe piața europeană), iar aceste cotații sunt disponibile doar cu plată: abonamentul anual costă 75.000 dolari SUA” a adăugat Sergiu Tofilat.

„Noi nici măcar nu putem verifica dacă ANRE stabilește corect prețurile-plafon”, a menționat el.

În opinia expertului, o soluție ar fi ca Parlamentul să inițieze consultări publice pentru modificarea legii produselor petroliere.

„Cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru toți. Aici nu există soluții simple, ele trebuie identificate împreună cu toți participanții pieței petroliere, inclusiv consumatorii”, a mai spus Tofilat.

Precizăm că Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a suspendat ordinul de ieri al ANRE prin care autoritatea de reglementare a majorat prețul plafon la carburanți cu peste 30 de bani per litru.

Hotărârea ANRE a fost suspendată la solicitarea Ministerului Economiei în comun cu Agenția pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței.

De asemenea, a fost solicită suspendarea executării Ordinului până la emiterea unei hotărâri irevocabile.