image
Sursa foto: digisport.ro

Informații din interior: Neymar la Real Madrid? Foarte puțin probabil

Interesul lui Real Madrid pentru brazilianul Neymar este unul cunoscut, dar șansele ca brazilianul să ajungă pe formația de pe Santiago Bernabeu sunt aproape inexistente. Sau cel puțin asta crede Ganso, bun prieten cu Neymar și fost coleg cu starul lui PSG la Santos și la naționala Braziliei.

Împrumutat de Sevilla la Amiens în această vară, Ganso a fost coleg cu Neymar la toate grupele de juniori ale lui Santos, dar și la echipa mare a clubului brazilian. Cei doi sunt buni prieteni și au fost colegi chiar și la naționala Braziliei, acolo unde Ganso are 8 selecții și 3 pase de gol. Jucătorul sud-american a vorbit într-un interviu acordat presei franceze și preluat de Mundo Deportivo despre viitorul lui Neymar.

"Dacă Neymar e fericit la PSG? Normal că e fericit. El asta spune. Sper să rămână la PSG cât mai multă vreme" a precizat Ganzo într-un interviu preluat de Mundo Deportivo. "Real Madrid? E foarte puțin probabil. Dacă va apărea însă această oportunitate probabil va trebui să ia în considerare și varianta asta. Așa s-a întâmplat și când a venit oferta de la PSG. La momentul respectiv trebuie să iei în considerare argumentele pro și contra. Nu este o decizie ușoară niciodată" a adăugat Ganso.

Neymar (26 de ani) a fost cumpărat de PSG de la Barcelona în 2017 pentru 222 de milioane de euro. Brazilianul are 12 goluri în 14 meciuri, în acest sezon, pentru PSG. Jucătorul cotat la 180 de milioane de euro a reușit și 6 pase decisive.

Neymar riscă 6 ani de închisoare în Spania

Magistratul spaniol care urma să-l judece pe Neymar pentru presupusele nereguli ale transferului său la FC Barcelona, a estimat că fotbalistul riscă până la şase ani de închisoare, informează AFP, citând surse judiciare.

Atacantul brazilian, care joacă acum la PSG, părinţii săi, preşedintele Barcelonei, Josep Maria Bartomeu, şi predecesorul acestuia în fruntea clubului, Sandro Rosell, sunt în aşteptarea procesului în Spania, pentru infracţiunea de "înşelăciune" cu ocazia transferului lui Neymar la Barca în 2013.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: