image
Sursa foto: jurnal.md

Avocatul care a pretins 52 de mii de euro de la mama unui deținut va petrece următorii 2 ani după gratii

Un avocat care a pretins o mită de 52 de mii de euro a fost condamnat la 4 ani de închisoare, dintre care 2 ani - în penitenciar de tip închis, iar alți 2 ani – cu suspendare condiționată a pedepsei cu un termen de probațiune de 2 ani. O sentință în acest sens a fost pronunțată la 14 decembrie de judecătorii Curții de Apel Chișinău, în baza unui dosar instrumentat de Procuratura Generală.

Inițial, prin sentința Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani din 11 octombrie 2022, inculpatul a fost recunoscut culpabil de comiterea infracţiunii prevăzute de art. 326 alin. (3) lit.a) din Codul penal (traficul de influență cu primirea bunurilor în proporții mari) fiindu-i stabilită pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis.

Conform prevederilor art. 901 din Codul penal, prima instanță a dispus suspendarea parțială a executării pedepsei principale aplicate, inculpatul urmând să execute real și efectiv pedeapsa cu închisoare pe un termen de 2 ani, termenul rămas de 2 ani fiind suspendat condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani. 

I-a fost stabilită și o pedeapsă complementară – privarea de dreptul de a exercita activitatea de avocat pe un termen de 5 ani. La fel, prima instanță a aplicat confiscarea specială, prin încasarea de la inculpat în beneficiul bugetului de stat, a echivalentului sumei de 52 000 euro, care la momentul comiterii infracțiunii constituia suma de 1 085 240  lei, cu confiscarea și altor bunuri. 

Împotriva sentinței au declarat apeluri avocații în interesele inculpatului, care au pledat pentru achitare.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 14 decembrie 2023, a fost casată partial sentința primei instanțe și pronunțată o nouă hotărâre prin care inculpatului i-a fost păstrată aceeași pedeapsă, cu reducerea unui an din termenul de probă. 

Decizia instanței de apel este definitivă și executorie, însă poate fi contestată cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiție.

Reamintim că potrivit învinuirii, inculpatul, în perioada anilor 2016 - 2018, aflându-se în mun. Chişinău, activând în calitate de avocat, în vederea apărării drepturilor unei persoane, condamnate pentru comiterea infracţiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale, soldate cu deces, susţinând că are influenţă asupra persoanelor cu demnitate publică, inclusiv judecători din cadrul Curţii Supreme de Justiţie şi îi poate determina pe aceştia în vederea adoptării unei decizii de achitare a clientului său, cu eliberarea din detenţie, a pretins de la mama condamnatului suma de 45 000 euro, pe care a primit-o în mai multe tranșe, personal și prin intermediari.

Din motivul remiterii cauzei la rejudecare de către aceeași instanță, avocatul, susţinând în continuare că poate influenţa persoane cu demnitate publică, a mai pretins şi primit încă 7 000 de euro. 

Ulterior, neîndeplinindu-şi cele promise, deoarece printr-o altă decizie, Curtea Supremă de Justiție a menţinut fără modificări sentinţa de condamnare, acesta a ajuns în vizorul organelor de drept.

Noutăţile partenerilor

comentarii: