image
Sursa foto: Jurnal.md

Când va ajunge suportul bugetar de 14,5 mil. de euro din partea UE în RM; Banii sunt NERAMBURSABILI

Uniunea Europeană va transfera în următoarele zile primele tranșe din programele de suport bugetar pentru Republica Moldova.

Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko.

Conducerea Ministerului Finanțelor a mulțumit pentru suportul constant oferit țării noastre de către Uniunea Europeană, precum și pentru deblocarea asistenței macrofinanciare și a programelor de suport bugetar. De asemenea, Natalia Gavrilița a spus că Ministerul Finanțelor va continua să coordoneze programele de asistență externă.

La rândul său, Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, a anunțat că primele tranșe din programele de suport bugetar din partea Uniunii Europene, un grant în valoare de 14,5 milioane de euro, vor fi transferate în următoarele zile.

Mai mult decât atât, oficialul a precizat că există spațiu pentru negocierea sumei și a perioadei fiecărei tranșe. Totodată, reprezentantul UE a menționat că Republica Moldova are parte de cea mai mare asistență financiară din partea UE per capita, însă e necesar ca țara noastră să poată absorbi aceste fonduri.

De asemenea, părțile au discutat și despre conferința privind prioritățile Guvernului în domeniul asistenței externe, care va avea loc în luna septembrie, anul curent. În acest context, Ambasadorul UE a declarat că la eveniment vor participa și oficiali de rang înalt ai Uniunii Europene.

Valoarea totală a suportului bugetar din partea UE va depăși 45 de milioane de euro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: