image
Sursa foto: CCTV

Atac terorist la Istanbul: Două persoane au deschis focul la intrarea în Palatul de Justiție (video)

Două persoane au deschis focul la intrarea în Palatul de Justiție din Istanbul, rănind șase persoane, dintre care trei polițiști. Atacatorii au fost uciși.

Ministrul turc de Interne a transmis pe contul său de X/Twitter că atacul este considerat unul terorist. Conform oficialului, cei doi atacatori ar fi membri ai Frontul Revoluționar de Eliberare Populară (DHKP-C), un grup de extremă stânga considerat terorist inclusiv în SUA și în UE, scrie Biziday.

Atacul a avut loc de dimineață, iar ținta a fost un punct de control al poliției din fața Palatului de Justiție Caglayan, un complex uriaș, fiind și unul dintre cele mai mari tribunale din Europa. Cei doi atacatori, o femeie și un bărbat “au fost neutralizați”, cel mai probabil uciși în urma schimbului de focuri. Din imaginile de la fața locului se poate observa că poliția a intervenit, blocând căile de acces în tribunal.

Luna trecută, o persoană a fost ucisă într-o biserică din Istanbul în timpul liturghiei de duminică, atacul fiind revendicat de gruparea Stat Islamic. De atunci, autorităţile au capturat mai mulți suspecți care au legătură cu acest atac.

Atacul de acum are loc în ziua în care țara comemorează victimele cutremurelor de anul trecut. AP News comentează DHKP-C a fost, în mare parte, inactiv în ultimii ani. În martie 2015, grupul a luat ostatic un procuror, de la același tribunal, cerând detalii despre uciderea de către poliție a unui adolescent în timpul protestelor antiguvernamentale din 2014.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: