Publicăm integral declarația lui Andrei Năstase, făcută astăzi în cadrul unei conferințe de presă.

„Așa cum bine se știe, Curtea Constituțională a respins în mod arbitrar contestațiile Blocului ACUM PLATFORMA DA ȘI PAS și a validat alegerile parlamentare desfășurate la 24 februarie și toate cele 101 mandate de deputat. Nu vom lăsa lucrurile așa, vom continua să investigăm și să arătăm dimensiunea fraudelor comise în campania electorală compromisă de abuz și corupție. Acum a venit timpul ca fiecare dintre cei aleși să conștientizeze că are obligația, potrivit cutumelor democratice universal valabile, să reprezinte interesul cetățenilor și să respecte în detaliu angajamentele făcute în campania electorală recent încheiată față de oameni, nu față de anumiți lideri compromiși, aflați în complicitate cu uzurpatorul puterii în stat.

Sunt obligat să fac din nou această precizare esențială pentru opinia publică și pentru toți ceilalți actori politici ai momentului, având în vedere cele mai recente poziționări comune ale Partidului Socialiștilor și ale Partidului Democrat. Noi, cei din blocul electoral ACUM, ne-am asumat cu maximă responsabilitate un singur parteneriat, cel cu cetățenii Republicii Moldova.

După ani de zile de angajament politic public, la 21 februarie, cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, am semnat un angajament public, în fața întregii țări. Am repetat și vom repeta ori de câte ori va fi nevoie că noi, cei din ACUM, nu suntem ca ei. Noi ne respectăm cuvântul dat și angajamentele. Este limpede că atât Plahotniuc cât și Dodon, caută să-și mascheze în continuare alianța de ani de zile și negocierile ascunse pe care le poartă încă înainte de votul din 24 februarie.

Se cuvine să cunoaștem cu toții, întreaga societate și partenerii de dezvoltare a țării care este conținutul și rezultatele târgului secret Plahotniuc-Dodon, care au decis în mod ipocrit să folosească pentru comunicarea publică Blocul ACUM pe post de primă opțiune ca mai apoi fie să desăvârșească și să formalizeze, sub ochii noștri, ai tururor, o coaliție obscură care există și este funcțională de ani de zile, fie să decidă de comun acord declanșarea alegerilor parlamentare anticipate concomitent cu cele locale, punând în aplicare mecanismele votului mixt de fraudare a alegerilor, desăvârșite după alegerile din 24 februarie 2019. Și, bineînțeles, de fiecare dată vor invoca interesul național și nevoia ca Moldova să fie guvernată. A se înțelege, sărăcită, umilită și jefuită în continuare.

Noi nu vom intra în acest joc perfid prin care puterea este pur și simplu tranzacționată și împărțită după bunul plac al celor care au stăpânit și au de gând să stăpânească în continuare Moldova pentru ei și pentru grupurile lor de interese. Dacă am face acest lucru, am dezamăgi definitiv și irevocabil oamenii, le-am ucide speranța că țara noastră are viitor, un viitor civilizat, democratic, prosper, cu oameni liberi, cu familiile reunite acasă, cu o clasă politică responsabilă, onestă, sinceră, cu o guvernare responsabilă și dedicată interesului public. Din păcate, așa cum bine poate observa fiecare cetățean al țării, retorica PD și PSRM are în centrul ei preocuparea pentru un singur subiect. CINE CU CINE FACE COALIȚIE! Nici un cuvânt, dar absolut nici un cuvânt despre CE AVEM DE FĂCUT ȘI PENTRU CINE AVEM DE FĂCUT!

Cetățenii, au facut parte din vocabularul de campanie al celor două partide până pe 24 februarie, la ora 21.00. Apoi, așa cum vedem cu toții, oamenii care au votat, nu mai există, nu mai contează pentru Plahotniuc, Dodon sau Șor.

Cea mai mare spaimă a lui Plahotniuc și a lui Dodon este transparența cu care noi, cei din blocul ACUM, am decis să abordăm viitoarea noastra activitate parlamentară, activitate care va avea în centrul ei interesul cetățeanului, nimic altceva. Așa cum am mai spus, nu avem de gând să negociem votul pe care l-am primit din partea oamenilor, nu vom negoica principii, valori și, sub nici o formă, în nici un context, nu vom negocia viitorul Moldovei.

Suntem întrebați zilnic și cu siguranță vom mai fi întrebați, ce avem de gând să facem dacă nu dorim alianțe cu Plahotniuc sau cu Dodon. Vom face ceea ce trebuie să facă un parlamentar în legislativul unei țări normale, europene, civilizate. Vom iniția proiecte de legi în favoarea cetățenilor, pentru dreptate și o viață mai bună. Iar aceste proiecte de legi vor fi prezentate public, vor fi promovate, le vom duce în plenul Parlamentului, respectând toate procedurile legale și le vom supune votului deputaților. Atunci, cu transparență și asumare publică, fiecare deputat cu dragoste de țară, cu onoare și respect pentru votul primit din partea celor care l-au trimis în Parlament, va vota legi bune, pentru dreptate și o viață mai bună. Va vota legi bune pentru Moldova și pentru oamenii EI.

Cel mai mare disconfort pentru vechea și actuala putere toxică de la Chișinău va fi generată tocmai de momentele de maximă transparență care le va arăta, în fața întregii țări, adevăratele interese și obiective. Nu trebuie să trecem cu vederea un alt aspect esențial care face imposibilă o alianță între ACUM și partidele oligarhice sau anti-europene și anume faptul că blocul nostru este singura formațiune politică care și-a asumat, imediat după vot, o agendă politica pe care a comunicat-o public, fără nici un fel de ezitare. Este vorba despre proiectele cu care vom da startul bătăliei noastre politice cu regimul criminal care a sărăcit și umilit Moldova.

Am spus foarte clar că blocul format din Platforma DA și PAS va propune elaborarea și adoptarea cadrului normativ privind constatarea oficială a stării de captivitate a statului, privind reformarea instituțiilor capturate și demiterea conducerii CNA, BNM, ANI, CEC precum și a membrilor Curții Constituționale, ANRE și CCA „desemnați contrar legii, pe principii clientelare și oligarhice”. Un capitol prioritar va fi și demisia actualului Procuror General.

În toată această perioadă, ceilalți au avut și au alte preocupări, trimit scrisori private sau invită oponenții politici la ceaiuri de după-amiază ca și cum nimic, dar absolut nimic nu s-a întâmplat, iar politica din Republica Moldova va continua să se făptuiască așa cum s-a întâmplat în ultimii 10 ani. Înainte de orice fel de discuție, se impun extrem de multe clarificări cu privire la frauda electorală, revenirea la sistemul proporțional de vot, conform recomandărilor Comisiei de la Veneția. De asemenea, să ne referim cu prioritate maximă la aspecte ce țin de capturarea statului, furtul miliardelor, complicitățile politice evidente, spălătoria de bani a mafiei rusești. Sunt extrem de multe teme și dosare ascunse și astăzi în sertarele puterii aflate în agonie, la un pas de a fi aruncată la groapa de gunoi a istoriei!

Domnilor, trebuie să comunic public că nimic, dar absolut nimic nu va mai fi ca înainte. Pentru că, asa cum am spus, DEMOCRAȚIA a intrat în Parlament trimisă de oamenii deșteptați ai Moldovei, iar noi, cei din ACUM, mesagerii democrației, nu știm și nu vrem să fim ca voi .

Închei, îndemnând la reflecție personală pe fiecare deputat ales în Parlamentul Moldovei și folosesc acest prilej pentru a încuraja pe fiecare să voteze proiectele de legi care pot face dreptate oamenilor și le pot oferi o viață mai bună.

Timpul în care unii se ascundeau în spatele siglei de partid a trecut. Fiecare va trebui să răspundă într-un fel sau altul pentru deciziile pe care le va lua, pentru votul pe care îl va da pentru diferite proiecte de legi. Se va întâmpla acest lucru pentru că noi, deputații ACUM, vom transparentiza întreaga activitate pe care parlamentarii, toți, fără excepție, o vor depune în Parlament. Iată de ce, am speranța unei abordări politice cu mult superioară celei trecute. Sunt convins că nu alianțele sau înțelegerile oculte dintre partide pot salva Moldova și o pot scoate din captivitatea regimului criminal, ci decizia deputaților de a susține, prin votul lor individual, toate legile bune pentru țară și pentru oameni ei. Moldova se va schimba și vă rog pe toți să aveți încredere în viitorul nostru comun.

Vă spun tuturor că lucrurile bune se vor întâmpla. Trebuie doar să credem în ele, să ne dorim cu adevărat să schimbăm în bine societatea în care trăim și să facem zilnic, fiecare dintre noi, cetătenii, câte puțin pentru a avea țara în care să ne dorim să trăim și să ne creștem copiii.”