image
Sursa foto: dailymail.co.uk

Alertă de securitate la un eveniment la care participa Meghan Markle; Ducesa de Sussex, evacuată

Meghan Markle a fost escortată, după ce evenimentul la care participa în capitala statului Fiji a fost întrerup din motive de securitate. Bodyguarzii Ducesei de Sussex au decis că locul era prea aglomerat.

Meghan Markle, însărcinată în câteva luni, trebuia să se întâlnească, marți, într-o piață cu niște producătoare locale, în cadrul unui proiect al Organizației Națiunilor Unite (ONU), filiala „UN Women”, scrie Daily Mail.

Evenimentul a fost întrerupt după nici zece minute, având în vedere că vizita Ducesei de Sussex trebuia să dureze 20 de minute. Locul de întâlnire, Piața Centrală din Suva (capitala Fiji), era foarte aglomerată, ceea ce ar fi putut fi periculos pentru Meghan, arată și Palatul Kensington într-un comunicat.

Chiar dacă incidentul a fost unul neplăcut, fosta actriță a zâmbit și a făcut cu mâna spre mulțimea adunată în piață, înainte de a se urca în mașină, scrie Libertatea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: