Ea necesită o luptă temerară, stoică, asumată, conștientizată. Nu de o zi și nu de două. Este mai mult decât clarissim că nu poți să intri la Plahotniuc acasă, să-l iei de urechi, să-i dai un șut în cur și să obții victoria mult dorită. Și atunci nu prea îi înțeleg pe „analiștii” care fac previziuni sceptice despre sucombarea treptată și ireversibilă a spiritului protestatar. Sinceră să fiu, mi se par chiar ușor distructive, chiar dacă sunt făcute cu bună intenție.

Protestul din 1 iulie a demonstrat cu prisosință că oamenii sunt capabili să se solidarizeze, să facă front comun împotriva dictaturii și sunt absolut conștienți de puterea pe care o au. Acest protest a însemnat și trecerea unei bariere psihologice care era cumva un soi de limitator al coagulării masive - dezagrementul de a fi făcut jocul unor forțe politice, de a fi din nou victima profitorilor. Genomul scepticismului în acest sens s-a infiltrat în ADN-ul nostru din cauza multitudinii trădărilor politice prin care am trecut de la proclamarea independenței încoace. Dar în cadrul protestului s-a văzut clar că această temere este depășită, că ea nu are temei.

Trei. Manifestația de duminică a confirmat faptul că adevărata putere e a oamenilor cu demnitate - spiritul civic a crescut în progresie geometrică odată ce guvernarea și-a permis să insulte într-un hal inacceptabil cetățenii. „Bezpredelul” a întrecut ireversibil acea limită subțirică sub care apa încă nu clocotea, deși era pe punctul de a fierbe.

Mai departe. Mișcarea de rezistență creată ad-hoc pentru a stopa instaurarea dictaturii a coagulat forțe de cea mai diversă sorginte și a adus în fața oamenilor personalități de cea mai înaltă calitate. Pentru mine personal una dintre cele mai mari bucurii a fost să văd printre protestatari scriitorii generației moderne. Iată că scrisul s-a revărsat și în manifestul personal de civism asumat prin cuvântul rostit în fața mulțimii. Vitalie Ciobanu, Vasile Gârneț, Mircea V.Ciobanu, Maria Șleahtițchi, Vladimir Beșleagă sunt nume de mare valoare care au reabilitat cu brio rolul scriitorului moldovean dincolo de creator al sintezei inedite dintre gânduri și cuvinte – rolul de stindard al elitelor intelectuale într-un proces social-politic. Și mă refer aici nu doar la publicistică, ci și la ieșirea în față, pe baricade. Din amărăciunea generată de lipsa de verticalitate și de atitudine a multor scriitori de renume, mai vechi și mai noi, nu a mai rămas mare lucru după discursul lui Vitalie Ciobanu în PMAN. Da, faptul că Mihai Cimpoi a „genializat” creația lui Traian Vasilcău în cadrul lansării a nu-știu-câte-sprezece volume ale acestuia, mă mai scârbește, dar pot să trec deja peste asta.

Așa, mai departe. Acest protest a mai scos la iveală un lucru extrem de important: nici uzurpatorii nu mai cred în invincibilitatea lor și nici cei care îi apără. Plahotniuc a știut că protestatarii nu se vor lăsa provocați și nu vor lua cu asalt, nu vor vandaliza instituțiile statului. În fața Guvernului erau doar câteva polițiste tinerele. Frica criminalului pentru siguranța personală a fost atât de mare, încât nu s-a mai îngrijit de aparențe – sute de polițiști din toată republica au fost dislocați în exclusivitate în jurul cartierului în care se află locuința sa cât un palat și sediul PD. A fost încercuit tot cartierul, iar de sus acesta părea un uliu în care forțele de ordine abia de încăpeau. Am avut senzația clară că Plahotniuc s-a baricadat și a stat toată ziua cu inima în călcâie. Asta îl va face mai slab și mai susceptibil greșelilor.

Să mai spun că s-a văzut limpede că polițiștii suportă tot mai greu umilința la care sunt supuși de fiecare dată când populația protestează. Și ei sunt pe punctul de fierbere, mai e nevoie de un pas. Și sunt sigură că acesta nu va întârzia. Atunci să vedem cui îi va mai da ordine Jizdan…

La 26 august diaspora va veni acasă. Până în acea zi va trebui să informăm constant oamenii despre ceea ce se întâmplă, va trebui să menținem spiritul protestatar prin acțiuni de nesupunere civică, proteste mai mari și mai mici, flashmob-uri etc. S-ar putea să fie eficientă și o grevă a foamei. Fiecare dintre noi ar trebui să recurgă la tot ce îi stă în puteri pentru ca pe 26 august 1. să fim într-un număr impunător, o sută de mii, dacă se poate și 2. forțele de ordine să treacă de partea poporului. Atât. Așa că vorbim zilnic cu diaspora și adoptăm zilnic un polițist. Baftă tuturor, la treabă!

Angela Aramă