image
Sursa foto: PCCOCS

Capul unei grupări criminale din Chișinău, condamnat; Au fost confiscate droguri în valoare de 6 milioane de lei // FOTO

Un bărbat de 30 de ani din Chișinău a fost condamnat pentru contrabandă cu stupifiante, vânzarea drogurilor și spălarea banilor proveniți din comerțul cu droguri.

Inculpatul a fost acuzat de către procurorii PCCOCS că începînd cu anul 2016, a fondat un grup criminal și a pus în aplicare o schemă de comercializare a drogurilor în proporții deosebit de mari.

Acesta, prin intermediul tehnologiilor moderne de comunicare negocia procurarea drogurilor din Ucraina și China cu introducerea acestora pe teritoriul Republicii Moldova prin colete poștale și rute internaționale de pasageri, fiind camuflate în diferite obiecte.

Potrivit actului de acuzare, organizatorul infracțiunilor a creat un ”telegram canal” securizat, unde plasa informații despre vânzarea drogurilor.

Doritorii de a cumpăra droguri, urmărind indicațiile transmise, depuneau mijloace bănești pentru procurarea substanțelor narcotice pe conturile bancare specificate de către condamnat.

Ulterior, cumpărătorul primea de la organizator informația despre localizarea drogurilor, de unde erau preluate.

Astfel, în cadrul examinării cauzei în instanța de judecată, procurorii au prezentat probe care dovedesc faptul că până în luna iulie 2018, gruparea criminală a realizat droguri pe teritoriul Republicii Moldova în sumă de peste șase milioane de lei.

Liderul grupării criminale în scopul tăinuirii și deghizării originii infracționale a banilor, îi încasa de pe conturile bancare deschise în prealabil pe numele unor terțe persoane și îi legaliza prin procurarea criptovalutei de tip bitcoin.

Prin urmare, instanța de judecată a stabilit vinovăția organizatorului grupului criminal, acesta fiind condamnat conform tuturor acuzațiilor formulate de către procurori.

Individul a primit pedeapsă cu închisoare pe un termen de cinci ani și șase luni cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, Instanța de judecată a dispus confiscarea în beneficiul statului a bunurilor infracționale sub formă de mijloace financiare.

Pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, condamnatul s-a aflat în arest, iar la pronunțarea sentinței a fost escortat în penitenciar chiar din sala de judecată.

Procurorii consideră sentința legală, dar blîndă și o vor contesta la Curtea de Apel.

PCCOCSPCCOCS
PCCOCSPCCOCS

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: