image
Sursa foto: Profimedia

Anunț despre Xabi Alonso, dorit de Liverpool și Bayern Munchen din sezonul viitor

Xabi Alonso (42 de ani) este unul dintre cei mai curtați antrenori, după performanțele excelente obținute pe banca celor de la Bayer Leverkusen.

Printre echipele care îl doresc insistent pe Alonso pe banca tehnică se numără Bayern Munchen și Liverpool, două dintre cluburile pentru care tehnicianul a evoluat și în perioada în care era jucător. Celor două formații nu le va fi însă ușor să pună mâna pe actualul antrenor al lui Leverkusen, asta deoarece Xabi va avea o clauză de reziliere importantă.

Potrivit britanicilor de la Mirror, Xabi Alonso a ajuns la un acord cu oficialii lui Leverkusen și a primit liber să plece chiar din această vară, în ciuda faptului că mai are contract până în 2025. Nemții nu se vor opune în cazul în care pe adresa clubului va sosi o ofertă avantajoasă.

Situația lui Xabi Alonso s-a schimbat radical în ultimele săptămâni. Dacă la început, Leverkusen nu voia să audă de plecarea tehnicianului, acum oficialii clubului iau în calcul acest lucru, asta deoarece pot obține o sumă importantă de bani.

Ieri, Sky Germania a scris că Bayer Leverkusen vrea între 15 - 25 de milioane de euro pentru a renunța la Xabi Alonso.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: