image
Sursa foto: Reuters

Meta testează reintegrarea Messenger în aplicația Facebook, la nouă ani după ce le-a separat

Meta testează reintegrarea Messenger în aplicația Facebook, la nouă ani după ce le-a separat. Nu precizează țările în care are loc programul-pilot.

Tom Alison, șeful echipei care se ocupă de aplicația Facebook, a confirmat că testul este în desfășurare și că în curând va fi extins. A dat asigurări că Facebook “nu e mort și nici nu e pe moarte. Are două miliarde de utilizatori activi zilnic. Oamenii folosesc aplicația nu doar pentru a lua legătura cu prietenii și familia, dar și pentru a descoperi ce este mai important pentru ei”.

Rețeaua socială Facebook și aplicația de mesagerie Messenger au fost separate în anul 2014, când Mark Zuckerberg a spus că astfel, utilizatorii vor avea o experiență mai bună. Jurnaliștii de la The Verge consideră că prin decizia de acum, Meta încearcă să concureze cu TikTok, care are funcția de chat integrată în aplicație, scrie Biziday.

CNN amintește că inginerii de la Facebook au reproiectat feedul din secțiunea “Acasă”, pentru a arăta postări mai interactive, cu recomandări de conținut făcute de inteligența artificială. Scopul este de a ține utilizatorii conectați pentru mai mult timp. Această schimbare a dat roade, a declarat Alison într-un interviu pentru CNN, întrucât a crescut din nou numărul de utilizatori activi.

Meta a anunțat la finalul lui 2022 că va concedia 11 mii de angajați, pentru a-și reduce cheltuielile. Marți, Bloomberg a scris că grupul intenționează să mai renunțe la câteva mii de angajați, începând din această săptămână.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: