image
Sursa foto: mediafax.ro

Zece miniştri europeni de externe au semnat o declaraţie prin care condamnă agresiunile Rusiei în Ucraina

Zece miniştri europeni de Externe, printre care şi ministrul Teodor Meleşcanu, au semnat o declaraţie comună prin care condamnă "ocupaţia ilegală a Rusiei" în Peninsula Crimeea.

„Condamnăm ocupaţia ilegală a Rusiei, care continuă să pună în pericol pacea internaţională de cinci ani", se arată în text.

Documentul aminteşte că, cu cinci ani în urmă, Rusia a început agresiunile împotriva Ucrainei şi a anexat Peninsula Crimeea, ceea ce a reprezentant "o ameninţare la adresa securităţii Europei", scrie mediafax.ro.

„Astăzi, oamenii din Ucraina sunt mai uniţi ca niciodată în orientarea lor europeană. Ucraina mai are multe cerinţe de îndeplinit şi reforme de implementat, dar a fost făcut un progres impresionat, în pofida agresiunilor din partea Rusiei. Ucraina de astăzi este diferită în profunzime de Ucraina de dinainte de 2014 şi nu a mai fost niciodată atât de aproape de Europa şi valorile europene. În contrast, Crimeea aflată sub ocupaţie rusă este în declin. Oamenii de acolo nu au fost niciodată mai izolaţi, iar situaţia privind respectarea drepturilor omului şi condiţiile socio-economice continuă să se deterioreze", susţin miniştrii.

„Anexarea ilegală a Crimeii, un act condamnat de comunitatea internaţională, a pus în pericol sistemul bazat pe reguli internaţionale. Referendumul ilegitim din Crimeea, de la data de 16 martie 2014, a fost judecat şi nevalidat de comunitatea internaţională. În aceşti cinci ani comunitatea a făcut apel, în cei mai puternici termeni, la restaurarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Sancţiunile şi politica de nerecunoaştere a membrilor UE, NATO şi G7 reflectă efortul nostru comun şi refuzul de a accepta că o ocupaţie ilegală a oricărui teritoriu al unei alte ţări poate deveni o normă în secolul 21", se arată în text.

„Misiunea ONU de Monitorizare a Drepturilor Omului şi alte organizaţii internaţionale au raportat încălcarea drepturilor în Crimeea, împotriva minorităţii etnice tătare crimeene, a etnicilor ucraineni, a ortodocşilor non-ruşi şi a activiştilor civili. Au fost înregistrate arestări arbitrare, disparţii, rele tratamente şi tortură şi cel puţin o execuţie în afara sistemului judiciar. Un mare număr de prizonieri politici şi deţinuţi care îşi aşteptau procesul au fost transferaţi în Rusia, în pofida faptului că astfel de practici sunt interzise de dreptul internaţional umanitar".

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: