"Am decis să candidez şi voi face un anunţ oficial săptămâna viitoare", a declarat Gabbard, un veteran liberal de 37 de ani al războiului din Irak, precum si prima hindusă şi prima de etnie samo-americană aleasă în Congresul SUA, pentru CNN.

Senatoarea Elizabeth Warren din Massachusetts, a anunţat pe 31 decembrie că a constituit un comitet de explorare al posibilelor candidaturi pentru Casa Albă în ceea ce se aşteaptă a fi un prim tur de alegeri interne aglomerat înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020.

Gabbard a spus că "problema războiului şi a păcii" ar fi principalul obiectiv al campaniei sale.

Lista de candidaţi prezidenţiali democraţi i-ar putea include pe senatorii Kamala Harris, Cory Booker şi Kirsten Gillibrand, precum şi pe fostul vicepreşedinte Joe Biden. Julian Castro, fostul secretar al preşedintelui Barack Obama a format la rândul său un comitet de explorare în decembrie.

Gabbard s-a făcut cunoscută în 2016 prin renunţarea la un post de conducere în Comitetul Naţional Democrat după decizia partidului de a limita numărul de dezbateri dintre Clinton şi Sanders, analiştii considerând că mai puţine dezbateri i-ar fi fost de folos lui Clinton. Clinton a câştigat în cele din urmă nominalizarea democraţilor, dar a pierdut în faţa lui Trump.