Teoria adoptată la nivel general în comunitatea ştiinţifică este aceea că Luna s-a format în urma unei coliziuni uriaşe. Ipoteza este aceea că, la aproximativ 150 de milioane de ani de la formarea Sistemului nostru Solar, o planetă cu dimensiuni similare lui Marte, numită Theia, s-a lovit de Terra.

Deşi momentul coliziunii este încă subiect de dezbatere între oamenii de ştiinţă, a fost adoptată ideea că, în urma coliziunii, Theia şi o parte din Terra s-au topit şi roci topite au orbitat Pământul până s-au unit pentru a forma Luna.

Noul studiu, realizat de cercetătorii de la Institutul de Mineralogie şi Geologie de la Universitatea din Koln, nu contrazice teoria coliziunii uriaşe, ci sugerează un alt moment, având drept concluzie că Luna este mai veche decât se credea.

Studiul este bazat pe analiza chimică a mostrelor de roci prelevate de pe Lună în timpul misiunilor spaţiale Apollo din anii 1970 şi arată că satelitul natural al Pământului s-a format la numai 50 de milioane de ani de la naşterea Sistemului Solar.

Cercetarea este importantă pentru că stabilirea vârstei Lunii ajută la o mai bună înţelegere a începuturilor Pământului, motivul fiind acela că rocile lunare au rămas majoritar nemodificate de la formarea lor, pe când cele de pe Terra au suferit schimbări în urma proceselor geologice de miliarde de ani, notează ZF.

Autorii studiului au analizat relaţia dintre elementele chimice uraniu, hafnium şi tungsten (wolfram) din rocile lunare, proporţiile acestora variind în funcţie de vârsta pietrelor. Rocile care au "înregistrat" momentele formării Lunii se găsesc şi în prezent la suprafaţa acesteia, satelitul nefiind activ geologic aşa cum este Terra.

Studiul cercetătorilor germani a fost publicat în cel mai recent număr al revistei Nature Geoscience.