„Încet, încet, România pare să se alăture zonei gri în care se află Republica Moldova”

Mai mult, există analiști care consideră că România ar fi trebuit să joace rolul asumat de Germania de Vest în vecinătatea Germaniei de Est: o vitrină a valorilor și prosperității occidentale, care să stimuleze reforme în Republica Moldova în direcția unei democrații autentice, a statului de drept și a unei economii de piață. Unirea nu ar mai fi trebuit să fie „a inimilor”, ci „a minții”, adică a pragmatismului, ca să îl citez pe profesorul Dan Dungaciu.

Eșecul este însă lamentabil. Este suficient să treci granița dinspre Republica Moldova în Moldova noastră ca să constați că diferențele pentru orice călător sunt minore. Lipsa celei mai mici viziuni de dezvoltare a Moldovei de la noi a făcut ca elementul de tracțiune oferit de România să fie neconvingător. Și asta chiar dacă alte zone economice, Bucureștiul, vestul și centrul Transilvaniei și alte câteva județe sunt poli ai dezvoltării economice. Pentru că Moldova de aici este primul contact al fraților de peste Prut cu România. Și nu arată bine deloc.

În paralel, lipsa unui plan agregat de integrare a Republicii Moldova a dus la desincronizări majore în ce privește activitățile diverselor instituții românești în Republica Moldova. În această categorie intră și stângăciile partidelor din România în găsirea de parteneri politici credibili, cu potențial, în Moldova, care să nu fie identificați cu grupuri de interese economice sau să fie suspectați de un comportament neetic. Degeaba pe de o parte dai bani pentru grădinițe sau autobuze școlare, iar pe de altă parte te fotografiezi la braț cu persoane având o reputație cel puțin îndoielnică. Degeaba finanțezi pro bono deficitele Republicii Moldova dacă nu ai nicio preocupare pentru adevărații beneficiari ai banilor transferați. Mesajul în rândul populației de peste Prut este dezastruos: de înțelegere superficială a realității de acolo și de situare în tabăra cea mai nepopulară.

„Biblioteca proiectelor eșuate în Basarabia este enormă. Responsabilitățile aici sunt mari, sunt grave. Instituționale, personale, nici nu mai are importantă. E un eșec pe care România va trebui să îl ducă în spate. Lipsa României din Republica Moldova, astfel încât fără ea să nu se poată discuta serios, este eșecul României. România nu a fost în stare să se înșurubeze decisiv și definitoriu în Republica Moldova, nici mediatic, nici ca investiții, n-a fost în stare să lege Republica Moldova de Moldova din România, apoi la Transilvania și la Occident”, îmi spunea profesorul Dan Dungaciu.

Puterea de tracțiune în direcția integrării spre vest pe care ar fi avut-o livrarea unor povești de succes din România a fost în mod clar sugerată de popularitatea de care se bucură DNA în rândul populației de peste Prut. E remarcabil faptul că a fost singura instituție românescă invitată „să treacă Prutul” de societatea civilă din Moldova unionistă sau nu. Invitația a rămas din păcate doar un deziderat în condițiile în care instituțiile de peste Prut au avut o lipsă totală de apetit în a se alinia la standardele europene de independență a justiției existențe în România și vegheate de UE.

În acest condiții, diferențele instituționale majore între România și Moldova s-au păstrat fără să existe semnale puternice de reducere a decalajelor dintre cele două state. Dintre acestea este de remarcat independența justiției și, în primul rând, eficiența luptei anticorupție. În plus, avântul economic luat de România ca urmare a unei economii de piață beneficiare de investiții străine semnificative. Aceasta a făcut ca încercări ale unor politicieni de la Chișinău de a sugera un proces de adeziune inversă a României sau a unei părți din România la Republica Moldova și, în final, la spațiul Uniunii Vamale, din care fac parte foste țări membre ale Uniunii Sovietice, la schimb cu UE, să fie privite în România ca un exotism rizibil. Cu atât mai mult cu cât făceau referire și la explozia UE.

Întrebarea este dacă nu ne aflăm în momentul în care acest zâmbet e pe cale să ne înghețe pe buze.

Pentru că direcția în care pare să se îndrepte România acum, în contexul și a unei potențiale explozii a UE, este într-adevăr către Republica Moldova. Diferențele încep să se micșoreze, dar tractarea este în sens opus. Sistemul unipersonal de conducere din umbră a Republicii Moldova este pe cale să fie reprodus și în România.

Polarizarea extremă a societății din țara vecină este pe cale să fie și ea reprodusă în România, prin intermediul declarațiilor belicoase și a lipsei de dialog, amplificate de canalele media. Instituții reprezentative ale magistraților precum CSM sunt ignorate și marginalizate, dându-li-se un rol mai degrabă decorativ.

Încet, încet, România pare să se alăture zonei gri în care se află Republica Moldova. Și totuși… Conform eurobarometrului, aproape 60% dintre români consideră că apartenența României la UE este un lucru bun. O creștere de 11 puncte procentuale față de acum un an mi se pare că este sinonimă unui strigăt de disperare.

Deci, în final, al cui interes servește de fapt o astfel de „anexare”?

Raducraciun.ro