Liderul Platformei DA a menționat anterior că decizia emisă de către judecătoarea Rodica Berdilo ar fi fost elaborată de o persoană din anturajul lui Mihai Poalelungi.

Am vrut să aflăm mai multe detalii despre circumstanțele în care a fost decisă anularea alegerilor din Chișinău.

„Am fost informați despre acest fapt chiar din interiorul echipei lui Plahotniuc. Este o informație care nu ne-a uimit, deoarece este știut că Poalelungi și Druță sunt reprezentanții direcți ai lui Plahotniuc în fața judecătorilor atunci când este vorba de luarea unor decizii în interesul său personal”, a declarat Andrei Năstase.

„Majoritatea judecătorilor nici nu l-a văzut vreodată pe Plahotniuc, însă legătura criminală între ei are loc prin intermediul acestor doi așa-ziși magistrați”, a adăugat președintele Platformei DA.