image
Sursa foto: moldovacurata.md

Milioane de lei „conservate” în sistemul de canalizare din Dănceni, dar oamenii rămân cu mizeria în curți // Investigaţie

Timp de doi ani, Primăriei comunei Dănceni din raionul Ialoveni i-au fost alocate peste 6,6 milioane de lei din Fondul Ecologic Național (FEN) pentru construcția sistemului de epurare și canalizare. Milioanele zac însă în pământ, fiind instalate doar țevile. Autoritățile Publice Locale (APL) din Dănceni spun că sistemul va fi funcțional când se vor găsi resursele necesare pentru finalizare, adică încă 15 milioane de lei. Între timp, Primăria Dănceni, dar și firma care s-a angajat să construiască sistemul, SRL Levprocons, sunt în atenția procurorilor anticorupție, ambele fiind învinuite de organizarea unui concurs public fictiv, se arată într-o investigație publicată Moldova Curată.

Oamenii din sat au gropi în formă de fântâni săpate prin grădini, curți sau la porți - adâncituri unde se acumulează reziduurile de apă din gospodării. Periodic, oamenii apelează la servicii de pompare și de transportare a acestor deșeuri. Așa se chinuiesc ani de zile.

investigatie1investigatie1

„O vedeți? Această fântână e din anul 1983. Are patru metri adâncime. Aici curge apa de la mașina de spălat și lavoar. Am construit-o din cărămidă, pneuri de cauciuc și nisip. Veceul este aparte”, ne spune dl Petru Botezatu, în timp ce ne arată infrastructura sistemului de canalizare improvizat, amplasat în afara porții.

Și la poarta doamnei Zinaida este săpată o astfel de groapă, iar periodic, femeia cheamă serviciul de curățare pentru a transporta deșeurile lichide.

investigație2investigație2

Un alt locuitor, domnul Vladimir, a săpat groapa la colțul grădinii. El spune că, o dată în trei luni, scoate din ea apa menajeră care se adună.

Pe străzile din Dănceni sunt semne că au fost săpate drumurile atunci când au fost instalate țevile pentru sistemul de canalizare din localitate. Însă până în prezent, sistemul nu funcționează, deși pentru instalarea lui au fost alocate din Fondul Ecologic Național peste 6,6 milioane de lei.

investigație3investigație3

Banii au fost alocați în patru tranșe

Potrivit unui răspuns al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, banii au fost transferați în patru tranșe.

Prima tranșă, în valoare de un milion de lei, a fost transferată în vara anului 2015. În luna noiembrie a aceluiași an au fost transferați încă două milioane de lei. Pentru etapa a treia a proiectului a fost transferată suma de 1,647 milioane de lei în luna iunie 2016. Valoarea ultimei tranșe a fost de 1,967 milioane de lei.

Primarul din Dănceni: ”Trebuie bani”

Primarul localității, Andrei Vîrlan, nu știe suma exactă, dar ne-a spus că pentru acest sistem Primăria Dănceni a primit ”vreo 6 milioane de lei”. Alesul local a explicat pentru portalul Moldova Curată că lucrările nu pot continua, deoarece e nevoie de alte 15 milioane de lei pentru ca sistemul să fie pus în funcțiune. ”Nu ne finanțează Ministerul Ecologiei. În total proiectul costă 22 de milioane, incluzând aici construcția a șase stații de pompare, stația de epurare și 19 km de traseu. Au fost instalate doar 10 km de traseu. Stația de epurare este construită, dar nu este achitată. Trebuie bani”, conchide primarul Andrei Vîrlan.

Procuratura Anticorupție: ”Organul de urmărire penală are suspiciuni că licitația respectivă a fost una fictivă”

Firma care a câștigat concursul pentru construcția sistemului de canalizare și epurare din comuna Dănceni este SRL “Levprocons”. Atât autoritățile locale din Dănceni, cât și această firmă sunt în vizorul procurorilor anticorupție. Printr-un răspuns oficial expediat portalului Moldova Curată, instituția ne-a informat că sunt suspiciuni că licitația ar fi fost fictivă. ”SRL “Levprocons” a participat la licitația pentru construcția sistemului de canalizare și epurare din Dănceni, Ialoveni. Organul de urmărire penală are suspiciuni că licitația respectivă a fost una fictivă, deoarece pe lângă acest agent economic, la licitație au participat alte trei persoane juridice, care, de fapt, sunt gestionate de aceeași persoană ca și SRL “Levprocons”. Primăria Dănceni se află în vizorul Procuraturii Anticorupție, aceasta fiind vizată de investigațiile din cadrul unui dosar complex (29 episoade) cu implicarea a 29 de primării, una dintre care este primăria satului Ghelăuza. Urmărirea penală se află în derulare, iar alte informații nu pot fi furnizate”, se spune în răspunsul PA.

Portalul Moldova Curată a căutat să ia legătura cu Sergiu Aramă, fondatorul și administratorul firmei Levprocons însă în comuna Budești, pe strada Chișinăului, adresa unde este înregistrat acest agent economic, locuiește o altă familie. O femeie care ne-a răspuns la telefon ne-a spus că până anul trecut toată corespondența firmei a venit pe această adresă, însă nu știe nimic despre conducătorul firmei, Sergiu Aramă. ”Da, firma e la această adresă, dar nu locuiește domnul pe care l-ați pomenit. Știu că este adresa firmei, că până anul trecut au venit scrisorile aici (n.r ”corespondența”). Nu știu nimic despre domnul Aramă, doar știu că el a fost anul trecut și a luat toate scrisorile. Aceasta nu e casa acestui Sergiu Aramă”, a argumentat femeia care locuiește în casa de la adresa juridică a firmei.

Cu mizeria în curte

La rândul său, primarul spune că acest concurs a fost organizat corect și că actele ar fi fost verificate de Agenția Achiziții Publice. El știe că procurorii anticorupție au pe rol o investigație legată de sistemul de canalizare și epurare. ”Au fost și cei de la Corupție și de la Procuratură, au ridicat documente. Dar noi, ca Primărie, noi de unde putem să știm? Documentele au fost duse la Agenția Achiziții Publice și ei se ocupă de verificarea unor astfel de întrebări. Noi nu avem acces la astfel de informații despre firmă. Noi am făcut concursul așa cum a fost”, a explicat primarul.

Până când APL din Dănceni vor găsi resursele necesare pentru a valorifica milioanele de lei îngropate în pământ, oamenii continuă să arunce reziduurile lichide în gropile improvizate pe lângă gospodarii.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: