image
Sursa foto: Jurnal TV

Doi foști angajați ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare, deferiți justiție pentru abuz de serviciu

Doi foști angajați ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare au fost trimiși în judecată pentru abuz de serviciu. Potrivit Procuraturii Anticorupție, aceștia au cauzat Administrației Naționale a Penitenciarelor un prejudiciu de aproximativ 400 de mii de lei.

Cauza penală a fost pornită în noiembrie 2015, de Centrul Național Anticorupție.

„Potrivit probelor administrate, Departamentul Instituțiilor Penitenciare şi un agent economic au încheiat în anul 2015 un contract de livrare a cărbunelui mai multor subdiviziuni ale Departamentului în sumă totală de 9 008 160 de lei. Însă, unul dintre inculpați, ce la acel moment exercita funcția de director adjunct al DIP, împreună cu șeful Direcției logistice din cadrul DIP dădeau indicații telefonice șefilor secțiilor logistice din cadrul penitenciarelor sau nemijlocit șefilor penitenciarelor (al doilea inculpat deținând la momentul săvârșirii infracțiunii funcția de șef adjunct, concomitent șef al serviciului logistică al Penitenciarului nr.10 Goian) să semneze în rubrica „Primit bunurile” pe toate facturile fiscale de livrare a cărbunelui prezentate de reprezentanții furnizorului, indiferent de faptul dacă cărbunele indicat în facturi a fost livrat sau nu, menționând că aceasta este indicația conducerii DIP”, se spune într-un comunicat emis de Procuratura Anticorupție.

Prin urmare, s-a stabilit că din volumele de cărbune livrate pentru fiecare instituție subordonată DIP lipseau diferite cantități, fiindu-i cauzat Administrației Naționale a Penitenciarilor un prejudiciu în sumă totală de aproximativ 400 000 de lei.

În privința a patru învinuiți, la cererea lor, a fost încetată urmărirea penală pe motivul intervenirii termenului de prescripție, iar ceilalți doi nu și-au recunoscut vinovăția și nu au exprimat acordul încetării urmăririi penale, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiuni de abuz în serviciu, aceștia riscă o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 6000 la 16000 de lei sau cu închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani (pedeapsa în vigoare favorabilă la momentul săvârșirii infracțiunii).

Noutăţile partenerilor

comentarii: