image
Sursa foto: border.gov.md

Încălcări la frontieră: Un bărbat cu permisul de conducere fals și altul cu o motocicletă fără acte în portbagaj

Un cetățean moldovean a încercat să treacă frontiera în acest weekend cu permisul de conducere falsificat contra sumei de 400 de euro prin intermediul unei persoane. Un alt bărbat a încercat să scoată din țară o motocicletă fără acte.

Primul incident a fost înregistrat în punctul de trecere Leușeni, pe sensul de intrare în Republica Moldova.

Conducătorul auto s-a apropiat la linia de control la volanul unui Volkswagen Transporter, înmatriculat de autoritățile naționale.

În timpul examinării tuturor actelor, asupra permisului de conducere s-au indentificat semne vizibile de falsificare ce ține de calitatea perfectării.

Audiat, șoferul originar din orașul Cahul a comunicat că permisul l-a costat 400 de euro și până în prezent nu a avut nicio problemă.

Actul falsificat a fost ridicat și transmis spre expertiză.

Tot în acest weekend a fost întocmit proces verbal de constatare a actelor false și în punctul de trecere Briceni, unde s-a prezentat un microbuz de model Mercedes 318 CDI pentru autorizarea ieșirii din țară.

În timpul verificării bunurilor din compartimentul marfar s-a depistat că motocicleta de model Kawasaki 450, fabricată în 2007 nu avea număr de înmatriculare.

Conform certificatului de înmatriculare care ar fi emis de către Federația de moto cross din Rusia au fost stabilite abateri privind autenticitatea acestuia, inclusiv necoincidența numărului de motor.

În consecință, motocicleta a fost indisponibilizată la Sectorul Poliției de Frontieră Briceni până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Conducătorul auto, cetățean moldovean în vârstă de 55 de ani susține că nu cunoștea detalii pe fapta depistată.

border.gov.mdborder.gov.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: