Ofițerul de presă al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Cristina Stratulat a declarat pentru Jurnal.md că tânărul avea 18 ani și este cea de-a treia victimă în urma incendiului de la Mereșeni, Hâncești.

Precizăm că duminică, au fost găsiți carbonizați prietenii acestuia, o fată de 15 ani și un băiat de 17 ani.

Pe corpul celor trei au fost depistate semne de lovituri cu un obiect dur, care s-a dovedit a fi un topor.

Poliția a reținut un suspect, un tânăr de 23 de ani, dintr-un alt sat, care venise în vizită la tinerii din Mereșeni.

Audiat de anchetatori, suspectul și-ar fi recunoscut vina, declarând că a cunoscut victimele prin intermediul rețelelor de socializare, iar pe 24 noiembrie a mers în vizită la aceștia, unde au consumat alcool.

O neînțelegere a degenerat în ceartă, iar suspectul i-ar fi lovit pe cei trei tineri cu toporul și ar fi dat foc la casă.

Procuratura Generală a fost inițiată o cauză penal pentru omor.