image
Sursa foto: jc.md

Bani în loc de cutiile pentru nou-născuți

Un set de produse oferit în cadrul programului „O nouă viaţă” de către guvernul Filip costa statul 1.435 lei; de la 1 iulie indemnizația unică la nașterea copilului se majorează cu 1.608 lei.

Luni, 1 iulie, Ministerul Sănătății a sistat programul „O nouă viaţă” și a decis să majoreze indemnizația unică la nașterea copilului cu 1.608 lei, aceasta va ajunge la 7.911 lei. Anunțul a fost făcut la o conferință de presă, iar reacțiile nu au întârziat să apară, primul care a criticat inițiativa a fost Partidul Democrat, inițiator al programului „O nouă viaţă”. Pe de altă parte, mai multe mame din diferite raioane ale republicii susțin că nu au primit acea cutie cu bunuri, iar altele sunt nemulțumite de calitatea lucrurilor din ea.

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anulat licitația prin care s-a decis cumpărarea seturilor cu bunuri de primă necesitate pentru bebeluși. „Decizia din 12 iunie este nulă și nu poate produce efecte juridice. Ca să depășim această criză, de la 1 iulie, nu mai pot fi asigurate mămicile cu acest set. Indemnizația unică se va majora cu 1.608 lei și va ajunge la 7.911 de lei. Aceasta vine în schimbul cutiei cu bunuri pentru bebeluși, deoarece mămicile nu trebuie să sufere. Majorarea reprezintă valoarea acestei cutii oferită la nașterea copilului”, a spus Ala Nemerenco. Conform caietului de sarcini efectuat de guvernul Filip, un set de produse pentru nou-născuți a costat statul aproape 1.435 de lei.

Imediat după anunțarea sistării programului „O nouă viaţă” și majorarea indemnizației unice la naștere pe rețelele sociale sute de mămici şi-au dat cu părerea, majoritatea susținând noua decizie.

Această majorare va cuprinde toate viitoarele mămici, deoarece cutia nu se dădea în toate spitalele. La Bălți nici pomină de așa ceva”, susține Irina.

Eu am născut la Glodeni în luna aprilie 2019, nu am primit cutie, acolo erau alese mamele după nu știu ce principii politice”, menționează Aliona.

La Drochia, când am născut în septembrie 2018, ne-au zis că peste o lună o să primim și am rămas numai cu vorba, dar bani vor primi toate mamele”, afirmă Nina.

Ar fi bine ca să fie și cutii, și bani, deoarece avem familii care vor cheltui banii pe ce vrei numai nu pentru necesitățile bebelușului”, menționează Tatiana.

PDM critică decizia noii guvernări

Partidul Democrat din Moldova a venit cu o reacție criticând decizia noii guvernări și spune că aceasta „distruge toate inițiativele bune lansate de guvernarea PDM pentru oameni, fără să ofere ceva în schimb”, asta deși s-a anunțat că va fi oferită valoarea monetară a seturilor cu bunuri.

Noul guvern, care are la bază o declarație politică în loc de program de activitate, a dat cu piciorul în dorința sutelor de mii de oameni din sate… Guvernanții continuă războiul cu propriul popor, lipsind tinerele familii de cutia cadou oferită la nașterea bebelușilor, în cadrul programului «O nouă viață»”.

Ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ala Nemerenco, le răspunde democraților, fiind convinsă că deciziile luate pe 1 iulie sunt corecte.

„Fiindcă pe primii i-am supărat tare, iar majoritatea mămicilor sunt mulțumite, am să explic încă o dată, pe scurt, povestea, procedura de achiziție a seturilor pentru nou-născuți coordonată de fosta guvernare a fost una nonconformă din start și s-a desfășurat cu încălcări. Mai mult decât atât, fosta ministră, prin decizia sa din 12 iunie, a ucis-o total, deoarece a ajuns să fie nulă și nu poate produce efecte juridice. Ca rezultat, ne-am pomenit într-un blocaj și licitația a fost anulată. Decizia de anulare am consultat-o nu doar cu colegii din minister, dar și cu Ministerul Finanțelor, Centrul Național Anticorupție, Agenția pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă și Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor”, menționează Nemerenco într-o postare publică.

În plus ministra punctează că o nouă procedură de licitație ar fi durat în jur de 2-3 luni, astfel mămicile care nasc după 1 iulie ar fi rămas fără acest set. Astfel s-a luat hotărârea de a majora indemnizația unică la naștere pentru ca fiecare mamă să poată folosi banii pentru copil în baza unor necesități concrete.

Cadoul guvernului Filip, afacere dubioasă

În luna mai 2019, anticoruptie.md a relatat într-o investigație despre proiectul „O nouă viață”. Potrivit jurnaliștilor, cutia pentru nou-născuți conținea hăinuțe de calitate dubioasă procurate la prețuri exagerate. Proiectul „O nouă viață” al Fundației lui Vlad Plahotniuc, Edelweiss, a fost preluat la sfârșitul anului 2018 de Guvern, urmând să fie finanţat din bani publici. Cabinetul de Miniștri în frunte cu Pavel Filip a luat această decizie la sfârșitul lunii octombrie, iar în noiembrie a și fost anunțată prima licitație în valoare de 4,7 milioane de lei. La concurs au participat doi agenți economici: Rapid Link SRL, o firmă specializată în IT, și Universcom SRL. Licitația a fost câștigată de Rapid Link, care urma să ofere, conform caietului de sarcini, peste 14 mii de cutii pentru nou-născuți, în perioada ianuarie-mai 2019.

Hăinuțele din setul „O nouă viață” au fost fabricate de întreprinderea Sofdar SRL, înființată în august 2015, deținătoarea brandului „Un nou sens”. Ecaterina Papanaga a recunoscut pentru anticoruptie.md că a fost folosită stofă de o altă calitate pentru proiectul „O nouă viață”. „Stofa a fost procurată de la un alt producător din Turcia. Nu este de aceeași calitate ca stofa pe care o folosim. Am fost nevoiți să ne conformăm bugetului”, a conchis Papanaga.

Începând cu anul 2014, nume similare celor ale angajaților firmei Rapid Link se regăsesc printre donatorii Partidului Democrat din Moldova. Astfel, în 2014 angajații Rapid Link ar fi donat pentru PDM cel puțin 27 de mii de lei. În 2016, donațiile angajaților firmei pentru PDM au depășit cifra de o sută de mii de lei.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: