image
Sursa foto: mediafax.ro

Angela Merkel se opune unor noi negocieri cu Marea Britanie pe tema Acordului Brexit

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a transmis marţi că nu va accepta noi negocieri cu Marea Britanie pe tema Acordului Brexit, în contextul în care premierul britanic Theresa May a solicitat acest lucru, afirmă surse politice de la Berlin citate de publicaţia Die Zeit.

Oficiali din cadrul grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) au declarat că Angela Merkel se opune unor noi negocieri cu Guvernul de la Londra pe tema Brexit.

„Nu există niciun spaţiu pentru noi negocieri", a declarat un oficial din cadrul CDU.

Uniunea Europeană nu va renegocia deloc proiectul de acord pe tema Brexit semnat cu Marea Britanie, a declarat luni seară preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. "Am decis să convoc joi o reuniune a Consiliului European pe tema Articolului 50" (Brexit), a transmis Donald Tusk, luni seară, prin Twitter.

„Nu vom renegocia acordul, nici măcar garanţiile vamale, dar suntem dispuşi să discutăm despre modalităţi de facilitare a ratificării de către Marea Britanie. Dat fiind că timpul trece rapid, vom discuta şi despre pregătirile pentru scenariul ieşirii Marii Britanii din UE fără niciun acord", a adăugat Donald Tusk. Şi Comisia Europeană a respins ideea unor noi negocieri.

Premierul Marii Britanii, Theresa May, vrea să se deplaseze la Bruxelles pentru renegocierea situaţiei frontierei nord-irlandeze. Acordul pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici, scrie mediafax.ro.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: