image
Sursa foto: Getty Images

Milan continuă pe pista braziliană: Următorul obiectiv al rossonerilor, după transferul lui Paqueta

Odată rezolvat transferul lui Lucas Paqueta, care se va alătura echipei în ianuarie, oficialii lui AC Milan şi-au îndreptat atenţia şi asupra apărării. Iar principalul obiectiv este tot un jucător brazilian.

Potrivit Corriere dello Sport, preferatul conducerii rossonere este Rodrigo Caio, fundaşul de 25 de ani al celor de la Sao Paulo. Cotat la 15 milioane de euro, apărătorul are şi avantajul de a deţine paşaport italian, astfel că nu va ocupa un loc de extracomunitar.

Milan are prima şansă de a-l transfera în baza bunelor relaţii cu formaţia braziliană, de unde l-a cumpărat pe Kaka, acum în staff-ul administrativ al "Diavolului". În plus, faptul că Leonardo este responsabilul cu transferurile este un alt atu al rossonerilor, datorită relaţiilor pe care acesta le are în ţara sa natală.

Ca alternative pentru Rodrigo Caio, sursa citată avansează numele lui Thiago Silva (PSG), Stefan Savic (Atletico Madrid) şi Mehdi Benatia şi Daniele Rugani, ambii de la Juventus, unde nu evoluează foarte mult.

Milan este obligată să transfere măcar un fundaş central, în condiţiile în care Mateo Musacchio şi Cristian Zapata nu conving, iar Mattia Caldara s-a accidentat şi va lipsi o perioadă îndelungată.

După 10 etape, Milan este pe locul 4 în Serie A, cu 18 puncte, la egalitate cu Lazio, ocupanta poziţiei a cincea.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: